Poezie MĂRTURISIRE (2)

MĂRTURISIRE



În ceea ce scriu pentru Tine Isus

De dorul iubirii spre ceruri condus,

Simt şerpii ce-s gata să-mi sară la gât

Şi-aş vrea câteodată să plâng … doar atât.



În ceea ce predic mă tem uneori

Că ploaia nu cade, ci-atârnă în nori.

Şi simt o tristeţe, miros de mormânt,

Lovind cu putere în dorul cel sfânt.



În ceea ce mustru pe cei ce greşesc

Îmi văd stângăcia cu iz pământesc.

Şi eul acela ce mort îl credeam

Din nou se arată ca un Balaam.



Mă simt ca un fals de lume flatat …

Dar lumea nu ştie ce mult Te-a costat

O, Fiu al Durerii tot cerul să-mi dai

Când sus pe o cruce iubind Tu mureai!



De-aceea mă-ntreb : Mai pot să m-ascund

Să fiu ca o piatră ce zace în prund

Când Tu sus în Templu mă vrei un topaz

Ce rabdă oricâte trecând prin necaz ?!…



Nu vârsta lumească e-al meu avocat

Nici mintea cea plină de-al cerului sfat,

Ci inima-ntreagă Isuse-Ţi ofer

S-o umpli de pacea ce vine din cer!



Acolo prin Jertfă Tu pace-ai făcut

Dând sfânta iertare celui ce-a crezut.

Aşteaptă tot cerul pe fiii smeriţi

Ce poartă o cruce şi sunt fericiţi.



Grăbeşte-Ţi venirea Tu Mire ales!

Mireasa Te-aşteaptă şi plânge ades

Văzând cât de-aproape e ceasul dorit

Şi totuşi, Isuse, Tu nu ai venit…



Mă plec azi în rugă, Te-ador şi Te chem

Cu-a Ta îndurare în ceasul suprem.

Atunci când pustiul pe loc va-nflori

Şi inima din mine pe veci Te va iubi.



În ceea ce scriu şi-acum despre Tine

E-un vânt de durere suflând prin rovine.

Şi-aud azi o şoaptă ca susurul blând :

”O, nu te mai teme, căci Eu vin curând!”

***