Poezie Întrare în dimineaţă

Prin noaptea ghiftuită-n meschine interese,

Împestriţată-n stele, în umbre şi mister,

Prin şopotiri de pofte şi fumuri de confesii

Zidesc cu paşii Calea un peregrin stingher.



E noapte fără capăt doar lumânări pitite

Încerc sfios-zadarnic s-orbească lilieci

Şi viscole de vise se zbat neauzite

Întroienind cu-uitare noptatice poteci.



E tihna-n încordarea cristalului de rouă

Cu-o clipă înainte de-a luneca în jos,

E liniştea-ncleştată a păsării pe ouă,

Alături când foşneşte ceva primejdios.



Şi din tăcerea asta m-adie poala fricii –

E-aşa o-nsingurare măcar să te saluţi,

Doar undeva din iarbă au pufăit aricii,

Iar prin copaci şi tufe pândesc moroi desculţi.



Chiar paşii mei în noapte îşi înglodară zvonul -

Păşesc ca-n furişare vânat şi vânător,

Privirea violetă-a Măriei Sale Somnul

Mă cercetează acru, uimit şi sfidător.



E noaptea fără margini, e noaptea-ntemniţată,

E noaptea uriaşă a ultimului ceas

Şi nimeni nu-ndrăzneşte în faţă-ai sta să poată,

Necum eu singurelul cu prizăritu-mi pas.



Mi-i inima căzută şi-ascunsă în calcâie,

Nu pot să întorc şi capul de gâtu-nţepenit

Doar Duhul mă îndeamnă cu slova Lui cea vie

Nedându-i oboselii un loc de cuibărit.



Treceam atât de singur printre atâţia singuri,

Aşa eram de noapte învăluit, răpus,

Că n-auzii - cântară cum două cucuriguri

Ce fură începutul pentru al ei apus.