Poezie Cu noi e Însuşi Dumnezeu

De ce-ar veni înapoi aceia

Ce-au pus picioru-n Paradis,

Când toată slava şi mărirea

În faţa lor li s-a deschis?



De ce-ar mai vrea să guste plânsul

De-aici de unde au plecat,

Când au ajuns în strălucirea

Cerescului măreţ palat?



...Poate doar să mai dea povaţă,

Dac-ar putea, în vis sau gând,

Celor ce încă sunt în viaţă

Dar n-au primit Cuvântul sfânt...



Dar văd pe Însuşi Duhul slavei

Cu patos mare şi elan

Cum cheamă azi la pocăinţă

Pe fiecare pământean.



...Sau poate-ar vrea o mângâiere

S-o dea celor ce-n chin se frâng,

Şi să le-arate ce splendoare

E partea sfinţilor ce plâng...



Dar văd aici pe Creatorul,

Pe Dumnezeu cel Proslăvit,

Cum ia năframa ca să şteargă

Obrazul unui preaiubit.



...Sau poate-ar vrea să ne aprindă

Speranţele când şovăim,

Şi să ne spună despre Domnul,

Că nu degeaba Îl slujim...



Dar deja-n Cartea veşniciei

Chiar Dumnezeu a scris aşa,

Că celor care Îl urmează

Cununa vieţii le-o va da.



...Rămâneţi sus, iubiţi ai noştri,

Cântaţi şi lăudaţi mereu!

Cu noi este Mângâietorul,

Cu noi e Însuşi Dumnezeu!