Poezie TE VOI URMA

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 52
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/7914-te-voi-urma]TE VOI URMA[/url]

TE VOI URMA



Din largul lumii zgomotoase

Ce pe atâţia i-a-nşelat

Cu gânduri de păcate roase

Şi-n suflet cu un trist oftat,



Venea un om, nu ştim de unde,

Spunându-I Domnului Isus :

”Te voi urma de-acum oriunde

cu cap plecat, cu duh supus!”



Isus i-a cântărit vorbirea

Şi inima la fel de mult.

Şi-apoi Şi-a aruncat privirea

Spre codrul cu al său tumult.



Văzând o vulpe-n zi-lumină

Şi păsări coborând în zbor

Isus i-a zis : ”Au vizuină

Şi câte-un cuib în viaţa lor.



Dar Fiul Omului nu are

Un loc de-odihnă-n viaţa ta

Ca harul Lui să-ţi dea iertare,

Şi astfel tu să-L poţi urma.



Nu doar fugind să-ţi uiţi necazul

Şi rana ce o porţi în piept,

Ci hotărât să-ţi pleci obrazul

Sub crucea ta pe drumul drept.



Eşti gata tu să-nduri ocară,

Să nu te clatini nicidecum ?!

Să porţi senin orice povară

De dragul Meu pe-al vieţii drum ?



Să laşi prestigiu, bogăţie,

Şi firea ta s-o-nvingi mereu

c-o lacrimă de bucurie

statornicit în Dumnezeu ?!…”



Curgeau cuvintele depline !…

Şi altui om Domnul i-a zis :

”Te chem. Tu vino după Mine!

Să împlinim tot ce e scris.”



Dar omul a găsit o scuză.

Avea un tată prea bătrân.

Şi mintea lui i-a pus pe buză

Răspuns cu vorbe ca de fân :



”Te rog, o, Doamne să-mi dai voie

întâi pe tata să-l îngrop!”

Isus i-a zis : „”Nu e nevoie.

Tu vino la al vieţii scop!



Şi lasă morţii să-şi îngroape

În linişte toţi morţii lor.

Împărăţia e aproape!

Vesteşte-o deci cu zel şi dor!”



Un tânăr sus pe o colină

Visând la planul său măreţ

Vorbi cu Domnul în surdină

Punând pe timp un mare preţ :



”Te voi urma, fără-ndoială …

Dar vreau să-mi iau un rămas bun.

Iubirea mea nu-i vorbă goală,

Părinţilor aş vrea s-o spun.”



Isus privindu-i căutarea

Şi gestul său cel omenesc

I-a înnoit mai clar chemarea

La harul sfânt, dumnezeiesc :



”Oricine plugul şi-l porneşte

Dar se tot uită înapoi

În lucrul său el nu va creşte

Iar sacii-i vor rămâne goi.



Nu va vedea Împărăţia

Căci nu-i destoinic pentru ea.

Şi îşi va pierde bucuria

Cu primul val din viaţa sa.”

*

”Te voi urma mereu, oriunde,

fără condiţii, fără târg!”

Şi-apoi îl vezi cum se ascunde

Şi-i plin de preget, nu de sârg.



Ce s-a-ntâmplat, te-ntreabă Domnul,

Cu dragostea ta cea dintâi ?

Nu simţi că-ţi dă târcoale somnul

Şi ruga ta o tot amâi ?



De post, nici vorbă că se poate,

De-o vizită la vreun spital,

De răni ce sunt nealinate,

De cei cuprinşi de-al vieţii val.



E-un râu ţâşnind mărturisirea

Sau a ajuns un vad uscat

Şi-l bate vântul şi privirea

Din ochiul tău descurajat ?!…



Dar sfânta facere de bine

Şi mila ta pentru săraci ?!

Primeşti în casă pe oricine

Şi poţi pe Domnul să-L îmbraci ?…



Cât de prieten ţi-e Cuvântul

Care-l citeşti cu gând curat ?

Eşti tu tentat s-o faci pe sfântul

Sau eşti chiar sfânt cu-adevărat ?!…



”Te voi urma!”, i-ai spus odată

Cristosului ce-n veci e viu.

Dar ţi-ai păstrat viaţa curată

Mergând spre ceruri prin pustiu ?!…



Sau te-a îngenuncheat cârtirea

Şi lăcomia după bani ?

Şi-apoi ţi-ai părăsit Iubirea

Ca ucenicii-n Ghetsimani.



Isus cel plin de îndurare

Şi Prinţul slăvilor cereşti

Te-aşteaptă ca să-I ceri iertare,

Să vii la El aşa cum eşti.



Să-ţi dea în dar o nouă haină,

Al Duhului Sfânt caracter,

Ca să-I asculţi în ceas de taină

Chemarea sfinţilor la cer!



***





28 mai 2002











SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie TE VOI URMA | Salvatorul.ro
meniu prim
Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne! Și credincioșii Tăi Te vor binecuvânta. ( Psalmii 145:10 )