Poezie GRAVITAŢIA EULUI

GRAVITAŢIA EULUI



Se-nvârte în mine pământul

Şi-odihnă nu are de loc.

Văd sori pe cer mai iuţi ca vântul

Ce-aprind în piept al lumii foc.



Văd peste nori micro-planete

Şi-un domn semeţ urcat pe-o şa.

Un ego sum purtând secrete

Ce cască-n drum ca semn că vrea :



Plăceri şi vânt plin de răcoare,

Nu geruri, nu ploi, nu furtuni.

Miresme-n grădini cu raze de soare

Şi-n preajmă prietenii buni.



Roiesc printre astre ciudate

Comete de visuri străvechi.

Ascult armonii neuitate

Ciulind oarecum din urechi.



O voce se-ndreaptă-n spre eul

Numit câteodată tiran.

Un duh ce-i numit fariseul

Îi face degrabă un plan :



Îţi dau drept cadou a mea haină

Departe de cruce să fugi.

Cunoşti a religiei haină

Cu cât te sacrifici în rugi.



Cu cât e mai greu pentru tine

Cu-atât vei juca mai perfect.

Şi nu vei fi un oarecine

Ci-un Don Juan plin de respect.



Se-nvârte pământul mai tare.

Devin zi de zi mai atent.

Şi parcă se vede în zare

Un clipocit pe firmament.



O Stea lucitoare e-aproape.

Din Iacov coboară mereu.

Pe-ntâiul întins dintre ape

Cu-acelaşi glas de Dumnezeu.



Se-nvârte pe-orbită pământul

Dar e bătrân şi obosit.

Şi pentru el întreg Cuvântul

Nu-i decât sfat sau tainic mit.



Dar când intrai de prima dată

În veşnicu-Ntâlnirii Cort

Mi-a spus din cer un glas de Tată :

”Isus e viu!… Iar eu-i mort.”



***