Poezie Credinţa (5)

CREDINŢA



Credinţa nu cere nici azi o cărare

De pământ solid şi pietros sub picioare.

Ei îi ajunge şi o cale pe apă

Cu atâtea valuri şi vânturi rebele

Cât timp cu râvnă din Isus se adapă

Şi poartă în gânduri luceferi şi stele.



Credinţa nu cere unanimitate

Ci cere o singură voce de frate

Ce de pe Golgota şi astăzi răsună

Chemând pământenii cu drag la iertare,

La cea mai frumoasă şi albă cunună

Din viaţa ce vine şi-i nepieritoare.



Credinţa nu cere întâi sentimente

Ci caută-n Scriptură dovezi pertinente.

Alege şi crede doar promisiunea,

A Tatălui nostru cel Sfânt din vecie.

Şi-o scară înaltă îi e rugăciunea,

Pe care se-nalţă cu-a ei bucurie.



Credinţa nu umblă întâi prin vedere,

Ci ea se bazează pe-a cerului vrere.

O mie de oameni să-i stea împotrivă

Ea tot va lupta pe-a sa baricadă.

Şi fără să intre de loc în derivă

Ea tace şi rabdă şi-i plină de roadă.



Credinţa se luptă pe deal sau în vale.

Duşmanul o vede şi-i fuge din cale.

Oricum i-ar fi cerul, cu nori sau cu soare,

Cu noapte senină sau zi tropicală,

Ea iese în lume doar biruitoare

Şi nimeni nu poate s-o facă vasală.



Credinţa nu cere nici bani, nici avere,

Nici locul dintâi între cei cu putere.

Ea cere trăire, simţire curată,

Curaj, hotărâre şi faţă voioasă,

Tărie-n rugă şi viaţă fără pată

Cu sunet de cântec în drum către Casă.



Credinţa cea sfântă spre ceruri ne poartă.

Cetăţii eterne-i va bate la poartă.

Dar dragostea crucii mereu jertfitoare

Veghindu-ne haina de neprihănire

Ea veşnic rămâne ca rază de soare

Pe faţa slăvită a sfântului Mire.



*****