Poezie ORBUL (1)

ORBUL



Isus pe orb l-a vindecat

Şi-apoi discret l-a întrebat

Tratându-l doar prin harul Său :

”Ce vezi privind în jurul tău ?”



Iar omul a răspuns senin

Cu spirit de credinţă plin :

”Mulţi semeni uriaşi îmi par …”

Şi Domnul i-a mai dat un har.



El mâinile pe ochi i-a pus

Şi-apoi privind doar la Isus

A fost pe loc tămăduit

Putând să vadă desluşit.



De câte ori mă simt bolnav

Şi-mi pare totul foarte grav

Răspunsul orbului umil

M-ajută să devin copil.



Şi pot să-I spun secretul meu

Şi boala mea lui Dumnezeu.

Eu nu cunosc în mod real

Ce-i dincolo de-al vieţii val.



Nu ştiu ce se va întâmpla

Nici peste-o zi în viaţa mea.

Îi văd pe oameni mult prea mari

Deşi ei sunt atât de rari.



Isus prin harul Său bogat

De temeri m-a eliberat.

Dar de uleiul sfânt mereu

Eu am nevoie-n ceasul greu.



Când pot greşi cu ochii mei

Văzând în lupi pe nişte miei

Eu am nevoie de-un cuvânt

Ce-l poate da doar Duhul Sfânt.



Isus din morţi a înviat

Şi celor dragi S-a arătat.

Dar cât de orbi la început

Au fost ei toţi că n-au crezut.



Să-L întâlneşti pe Dumnezeu

Dar să te-mpotriveşti mereu!…

Şi fără să mai cercetezi

Să-L negi spunând că nu Îl vezi!…



Ce nebunie ! Ce păcat !…

Ce-adânc s-a înrădăcinat

Microbul necredinţei reci

În inimă ca pentru veci!



De-aceea astăzi mult mai mult

Peste al inimii tumult

Avem nevoie de Isus

Şi de o naştere de sus.



Prin ungerea Duhului Sfânt

Suntem lumină pe pământ

Ca să vedem prin al Său har

Un adevăr ceresc şi clar :



Cu ochii inimii deschişi

Noi toţi ai cerului trimişi

Să ducem orbilor lumini

Şi-o patrie pentru străini.



Un ceas mai este de lucrat.

Isus Se-ntoarce ca-Mpărat.

Eternul nostru Jubileu

Nu-i pe pământ, ci-n Dumnezeu.



***



22 mai 2002