Poezie BALAAM ŞI ÎNCHINAREA IDOLEASCĂ

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 80
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/7922-balaam-i-nchinarea-idoleasc]BALAAM ŞI ÎNCHINAREA IDOLEASCĂ[/url]

BALAAM ŞI ÎNCHINAREA IDOLEASCĂ



Un ghicitor de printre Neamuri

Privea atent spre galaxii

Şi încerca să-mpace clipa

Cu dorul cel de veşnicii.



Dar într-o zi de mărturie

Chiar Dumnezeul creator

I se-adresă prin Duhul slavei

Vorbindu-i despre-al Său popor.



Eliberat din lanţuri grele

Ale Egiptului tiran

Mânca Israel libertatea

Mergând grăbit spre Canaan.



Invidia pe Moab îl roade

Ca viermele în rădăcini.

Pe loc Balac se-ngrijorează.

”Ce sunt ? Ce vor aceşti străini ?



Îi văd pustiul cum înfruntă

Şi parcă sunt mai mulţi ca noi.”

Balac şi-adună magistraţii

Şi generalii vechi şi noi.



Le cere sfat şi o părere.

”Ce-i de făcut cu Israel ?!…

E un popor ce vine, vine ….

Şi nimeni nu e azi ca el.



Deşi prin Lot noi am fi rude

Cum cronicile noastre scriu

Totuşi mă tem de ce urmează

În acest timp sau mai târziu”.



Având o minte ascuţită

Balaam a fost şi el chemat.

Balac aşteaptă un oracol

De la profetul cel ciudat.



”Îţi voi plăti eu, Balaame!

Tu blestemă pe Israel

Căci nu-i popor în nici-o ţară

Să poată semăna cu el.



Eliberaţi cu mână tare

Chiar din cuptorul egiptean

Ei sunt mereu în sărbătoare

Şi spulberă orice duşman.



Sunt un pericol prin prezenţă,

Prin cuceriri ce-atârnă greu,

Prin Legea lor atât de aspră

Dar cu un singur Dumnezeu.



Cu-nţelepciunea ta cea rară

Mă-nvaţă azi cum să-l înving.

Consilierii mei din ţară

La luptă dreaptă mă împing.”



Dar ghicitorul glăsuieşte

Primind din ceru-nalt mesaj :

”Eu nu mai pot rosti blesteme

Căci Dumnezeu le dă curaj.



I-a binecuvântat Iehova

Şi îi păzeşte în război.”

”Voiam să-ţi dau chiar o răsplată …

Dar tu Balaam nu eşti cu noi!”



”Mărite rege, dă-mi o clipă,

(Un scurt răgaz e ca un leac)

Să stau de vorbă cu Iehova

Să ştiu mai bine ce să fac.



Poate-L conving să-i părăsească.

În fond nu-i singurul popor

Din lumea ce ne înconjoară …”

C-un alt descântec ca şi-un nor



Balaam ceru cu frenezie

Să-i dea Iehova drum deschis.

Dar n-are altă directivă

Doar să dărâme tot ce-i scris.



Cuvântul însă-i garanţie.

Iehova nu se va schimba :

Israel e ales de Domnul

Şi-n faţa Lui veşnic va sta.



Balaam rosteşte proorocia

Ce va-mplini măreţul plan.

Biruitor va fi în luptă

Israelul în Canaan.



Dar binecuvântarea dată

De Dumnezeul lui Avraam

Noi n-o-nţelegem câteodată

Cum s-a-ntâmplat cu Balaam.



Dorinţa de câştig vicleană

L-a rătăcit pe prooroc.



Prin închinarea idolatră

El aprindea străinul foc.



Cădea în plasă tineretul

De vântul poftelor trântit

Stârnind mânia şi pedeapsa

Stăpânului din Infinit.



Cât de uşor se pot chiar pierde

Alegerea şi harul sfânt

Când ne unim treptat cu lumea

Schimbând şi cerul pe pământ.



De dragul unităţii oare

La masa ei vom fi văzuţi

Unindu-L pe Isus cu idoli

Ce sunt şi orbi şi surzi şi muţi ?!…



Astfel prin falsa închinare

Profetul cel înşelător

S-a amăgit întâi pe sine

Şi-apoi pe un întreg popor.

*

Trăim şi noi în vremuri grele.

Ecumenismul mondial

Va ridica pe scenă Roma

În ton de cântec triumfal.



Avem nevoie de putere,

De un profund discernământ,

Ca să respingem închinarea

La o statuie de pământ.



Isus S-a ridicat din moarte

Şi-a-nvins toţi zeii din Olimp

Ca să-L slujim cu bucurie

Pe Dumnezeu în orice timp.



Slujirea-nseamnă închinare

Şi mărturie peste tot,

Putere, har şi biruinţă

Prin Numele de Savaot.



Veniţi voi tineri mai aproape

De Domnul păcii care-i viu

Lăsând slujirea idolească

Ca şi Israel în pustiu.



Isus de voi are nevoie

La Secerişul cel imens.

Doar El vă binecuvântează

Şi vieţii voastre îi dă sens.

***



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie BALAAM ŞI ÎNCHINAREA IDOLEASCĂ | Salvatorul.ro
meniu prim
A te judeca pe tine însuți este mult mai greu decât a-i judeca pe alții. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că ești, într-adevăr, un om înțelept. ( Antoine de Saint Exupery )