Poezie În ieslea din Efrata

În ieslea din Efrata, în grajdul plin de paie,

Te-ai învelit, Isuse, într-ale firii straie;

Şi-n braţele Mariei Te-ai lăsat înfăşat,

Ca să ajungi la urmă în Gheţimani legat.



La margine de lume, la colţul dintre vremuri,

Ai coborât, Isuse, pământul să-l cutremuri,

Nu ca un rege falnic, ci fiu de nevoiaş,

Şi nu cu glas de-arhanghel, ci-n glas de copilaş.



Ai coborât, Isuse, cu vis de libertate,

În lumea-nlănţuită în patimi şi păcate,

Dar primul glas al lumii a fost că nu Te vrea:

Cetatea era plină, nu era loc în ea.



Te-ai arătat în casa şi-n ţara cea mai dragă,

Într-un popor minune, ales din lumea-ntreagă.

Dar prin străini, pe drumuri, de mic te-au prigonit;

Chiar la ai Tăi venit-ai, şi-ai Tăi nu Te-au primit.



Tu ne-ai adus, Isuse, iubirea cea mai dulce,

Iar noi cu ura noastră Te-am atârnat pe cruce.

Cu strigătul din Rama, şi pragu-însângerat,

Şi azi aşa te-aşteaptă Irozii din palat.



Ştiai că lumea noastră în ură se destramă,

Şi totuşi coborât-ai, înfăşurat de-o mamă,

Ca să ne-araţi iubirea cu care ne-ai iubit,

Şi să Te laşi pe cruce, în cuie răstignit.