Poezie AMINTIREA MAMEI

AMINTIREA MAMEI



Într-o zi de mai la ceruri mama mea s-a dus.

O-nsoţiră-n drum de slavă îngerii de sus.

Suferinţa îndurată cu lacrimi şi vai

Se schimbă în mângâiere şi-n dulci flori de Rai.



Glasul mamei prin cântare şi prin rugăciuni

Mă-nsoţeşte-n drumul vieţii cu ani grei şi buni.

Îl aud dându-mi povaţă sau mustrări mereu

Când mi-e inima-mpietrită fără Dumnezeu.



Răsfoiesc albumul vieţii ca un peregrin

Unde văd figura mamei c-un surâs blajin.

Arde-n inima ei mare dorul de copii :

Cei din valea de suspine şi din veşnicii.



Îmi mai văd copilăria, tinereţea mea,

Iar pe cerul tinereţii câte-o dalbă stea.

Mama însă peste toate e al meu profet

Chiar când carul biruinţei vine prea încet.



Spirit practic, plin de milă, veghetor mereu

Ea trăia în modestie dar cu Dumnezeu.

A-nvăţat înţelepciunea ce se dă de sus

Când stătea în rugăciune cu al ei Isus.



Când greşea greşeam cu toţii judecând sever

Învăţam astfel prin mama lecţii pentru cer.

Ea a plâns pe orişicare, pe copii mai des,

Dar primea şi bucuria noului cules.



Într-o zi cu flori frumoase casa şi-a lăsat

Domnul ca să-i dea cunună şi-un etern palat.

Am rămas plângând în urmă, plângem şi acum.

Şi am vrea de-atunci cu toţii al Răpirii drum.



Drag Isuse Tu eşti cheia noastră-a tuturor

Celor ce-Ţi iubesc venirea şi-a al Tău popor.

Ne scurtează aşteptarea, Nunta Ta ni-i vis.

Du-ne Tu pe toţi din lume sus în Paradis!



****