Poezie BUCURIA MINTUIRII

BUCURIA MINTUIRII





Cum sa fiu trist,si suparat

Cind,Domnul meu ma insoteste

Prin toate,mi s-a aratat

Mereu de rele ma fereste



El, e insotitorul meu

In orice lucru,care-l fac

Prezenta Lui, o simt mereu

Chiar atunci,cind vorbesc sau tac.



In zori,cind ochii imi deschid

Si-n rugaciune-ngenunchez

Isus,e primu-n al meu gind

Si-n fata Lui,ma prosternez



Cu glasul, blind bun si soptit

Incep,apoi a ma ruga

Lacrimi,imi curg si sunt smerit

Si simt,mereu prezenta Sa.



Ca unui,Tata ii vorbesc

Si ii cer mereu sa ma-nsoteasca

Si vreau doar Lui,sa ii slujesc

Pacatele,sa-mi curateasca



As vrea Isdus,sa-mi dea putere

Ca sa fac sfinta voia Ta,

Tu,ai trait chin si durere

Din moarte,sa ma poti salva



Si multumiri,eu ii aduc

Si Il slavesc,neincetat

Pe fata lacrimile-mi curg

Pentru Isus,cer m-a salvat



El a gustat din plin paharul

Minia Tatalui Ceresc

El viata si-a dat,s-avem harul

Sa pierdem tot ce e lumesc



Si sa traim,in curatie

Haina credintei,sa-mbracam

E cea mai mare avutie

Ce prin Isus,o capatam



El, este sansa Mintuirii

Daca pe El, il vom urma

Aducatorul fericirii

Cind,linga Domnul,sus,vom sta





amin