Poezie cainta (6)

CĂINŢA



Psalmul 6



Am păcătuit, Părinte!

Nu mă pedepsi prea tare.

Eu Te rog să iei aminte

la duioasa mea chemare.



Sufletul mi-i plin de groază.

Oasele mi se sfărâmă.

Toţi ai mei se depărtează

şi m-apropii de ţărână.



Vino, Doamne, mai degrabă

să-mi dai hrană, să-mi dai apă!

Mulţi din jurul meu se-ntreabă:

- "Cine oare îl mai scapă ?"



Mă topeşte suferinţa.

Dă-mi acum tămăduire,

căci mă bizui pe credinţa

în nespusa Ta iubire.



Cine spre Şeol se-ndreaptă

nu-Ţi mai cântă Ţie slavă,

ci acolo toţi aşteaptă

Judecata cea grozavă.



Geamătul mi-i grea povară.

Patu-n lacrimi mi se scaldă.

Dorul meu spre ceruri zboară

unde-i primăvara caldă.



Depărtaţi-vă de mine

voi ce vă gândiţi la rele!

Ştie Cel din zări senine

glasul plângerilor mele.



El mă iartă, mă ascultă

şi-mi primeşte iar căinţa,

când iubirea Lui cea multă

mi-a umplut deplin fiinţa.