Poezie ÎMPĂRĂŢIA NECLĂTINATĂ

ÎMPĂRĂŢIA NECLĂTINATĂ



În această lume tristă

Niciun lucru nu-i stabil.

Adevăr nu mai există

Nici candoare de copil.



Totu-i clătinat şi merge

Spre-un sfârşit dezastruos.

Cine oare ne mai şterge

Lacrima ce cade jos?



Omu-i hăituit de viaţă

Alergat de visul său

Care l-a schimbat la faţă

Tot în slujba celui rău.



N-are-n piept nicio odihnă.

Inima i-a obosit.

Nu poate mânca în tihnă

Şi-i mereu nefericit.



Toate pier şi-s trecătoare

Şi se clatină mereu.

Dar din Cer, din slava-I mare

Ne vorbeşte Dumnezeu.



El ne dă Împărăţia

Care-n veci de veci va sta.

Să primim azi bucuria

De-a intra şi noi în ea!



Orice lucru din natură

Va cunoaşte-al morţii somn.

Însă noi, după Scriptură,

Aşteptăm pe-al nostru Domn.



Nu mai este mult şi vine

Împăratul cel ceresc

Îmbrăcat în zări senine

Pentru cei care-L iubesc.



Azi e-n noi Împărăţia.

Dar când Domnul va veni

Va începe veşnicia,

Visul ni se va-mplini.



Azi vedem cum lumea toată

Parc-alunecă în jos.

Domnu-n harul sfânt Se-arată

Celui sfânt şi credincios.



El e singurul din slavă

Şi de pe acest pământ

Ce separă grâu de pleavă

Şi te-ajută să fii sfânt.



Vei găsi în El deodată

Bucurii ce-n veac nu pier,

Pacea Sa neclătinată,

Părtăşiile din Cer.



Suntem într-o sărbătoare

Ce ne-nalţă tot mai sus.

O plăcută închinare

Să-I aducem lui Isus!



Cu evlavie şi frică

Să-L slujim în mod real

Pe Acel ce ne ridică

Din al lumii negru val.



Lumea-L va privi odată

Când El va veni pe nor

Constatând că-i judecată

De un „Foc mistuitor”.