Poezie PIETRELE VII

PIETRELE VII



În tot Vechiul Testament

De-l citeşti cu duh fervent

Şi te adânceşti în carte

Pietrele sunt pietre moarte.



Sunt simboluri mai adânci

Umbre mari săpate-n stânci

Ce vorbesc de-un viitor

Pentru-al Domnului popor.



Proorocii au tot scris

Cum din Cer, din Paradis,

Singurul Fiu de-Mpărat

Într-o zi va fi-ntrupat.



Peste cerul cel iudeu

Se văd îngerii mereu

Cum coboară iute-n zbor

Cu al mântuirii cor.



Iacov obosit şedea

Pe o piatră medita.

Însă solii cei cereşti

I-au dat noi şi multe veşti.



Dumnezeu vedea în el

Patriarh lui Israel.

De aceea l-a luat

Şi l-a binecuvântat.



Pietrei ce sub cap i-a stat

Untdelemn el i-a turnat

Ca aducere aminte,

Ca un scris fără cuvinte.



Să-L păstrăm pe Dumnezeu

Cu gând bun pe drumul greu,

Ca în timpul ce-a rămas

Pietrele să prindă glas.



Piatra-i firea ce aşteaptă

Oameni cu credinţa dreaptă

Ce-s lui Dumnezeu copiii,

Nu cu morţii ci cu viii.



Iacov ca moştenitor

Tot privind în viitor

Cu priceperea din el

Locul l-a numit „Betel”.



Apoi a jurat în sine:

„Dacă Domnul e cu mine

Să mă poarte prin credinţă

Dintr-o trainică dorinţă.



Să-mi dea pâine-n dar şi haine

Să-mi descopere noi taine

În a mea călătorie

Pentru Cer şi veşnicie.



Dacă eu mă voi întoarce

Plin de har şi plin de pace

În casa tatălui meu

Biruind al vieţii greu,



Îi voi da a zecea parte

Din venituri pân la moarte.

Şi voi merge negreşit

Pe-al Lui drum neobosit.”