Poezie ODAIA DE SUS

ODAIA DE SUS



Aş vrea să ştiu ce-a fost acolo

Demult în Camera de sus

Unde-ntr-o linişte deplină

S-a aşezat senin Isus.



Era un Praznic foarte mare

În Israel sărbătorit.

Adevăratul Miel de jertfă

Era chiar Fiul prea iubit.



De mii de ani Îl aşteptară

Profeţii-n viziunea lor.

Oiţele acum sunt strânse

Şi-L au cu ele pe Păstor.



E camera puţin cam mică

Pentru cuvinte-atât de mari

Care vibrează-n fiecare

Cu înţelesuri foarte tari.



El le vorbeşte de iubire

De-o Jertfă ce-o va da-n curând.

Isus Păstorul îi mângâie

Cu glasul Său atât de blând.



Pe Iuda-l scoate la lumină

Deconspirându-l hotărât.

Şi trădătorul iese-n noape

Cu planul său legat de gât.



Apar şi întrebări candide

Rostite de copii cuminţi

La care mama le răspunde

Cu lacrimile ei fierbinţi.



În acea noapte le vorbeşte

Isus despre Mângâietor.

Promite să nu-i lase singuri

În lume fără Salvator.



Deşi ştia că au să fugă

Cu toţii ca şi nişte laşi

Isus Cristos pe toţi îi iartă

Şi le veghează noii paşi.



El vede timpul când Se-ntoarce

Şi astfel îi va revedea.

Dar n-o să Se arate lumii

Ci numai lor spre-a-i bucura.



În camera cea pregătită

De un prieten credincios

Isus instituie şi Cina

Într-un ceas trist şi dureros .



Le-arată cum avea să moară

Dramatic pentru-al Său popor.

Ei nu-nţeleg prea bine sensul

Cuvintelor despre Păstor.



Când este-ameninţat Păstorul

Şi-apoi bătut pentru ei toţi

Se-mprăştie întreaga turmă

Cum ar goni-o nişte hoţi.



Ei sigur auzeau îndemnul:

„Fiţi tari acum şi îndrăzniţi!

Am biruit întreaga lume.

Pe calea-ngustă să porniţi!”



Şi au cântat un psalm în noapte.

În Ghetsimani s-au dus apoi

Să se-mplinească profeţia:

„Păstorul moare pentru oi.”

*

Aş vrea de-acum întotdeauna

Să fiu o cameră de sus

Să-L port mereu în mine însumi

Pe-al meu iubit Păstor Isus.



Eu glasul să-I ascult în taină,

Un glas divin, sărbătoresc.

S-arăt mereu prin fapte bune

Cât pot pe Domnul să-L iubesc.