Poezie CASA RĂVĂŞITĂ

CASA RĂVĂŞITĂ



Când un hoţ pătrunde-n casă

El e hotărât să fure.

Bogăţiile ne lasă

Ca furtuna-ntr-o pădure.



Glasul nu-ţi mai este rugă,

Pacea de o cauţi nu-i.

Hoţul vine să distrugă

Tot ce stă în calea lui.



Ai nevoie de-o lumină

Prizele s-au cam distrus.

Şi te-ntrebi cine-i de vină

Când duşmanul te-a răpus.



Stai mereu la judecată:

Doamne, unde am greşit?

Dintr-o viaţă-mbelşugată

Am rămas c-un fir strivit.



N-am nici timp de rugăciune

Nici de meditat destul.

N-ar strica chiar o minune

Însă n-are preambul.



Stau de vorbă cu vecinii

Nu-i prea văd şi nici nu-i ştiu.

Par înţepători ca spinii

Întâlniţi pe-un drum pustiu.



Optimismu-i floare rară,

E o iarnă cu zăpezi

Unde nu-i nici primăvară

Şi nici rodul din livezi.



Nu mai sunt nici guvernanţii

Oameni buni pentru săraci.

Toţi o fac doar pe savanţii

Dar cu ei ce poţi să faci?!...



Ţara-i casă răvăşită.

Pleacă cei nemulţumiţi

Pentru-o viaţă înstărită...

Dar mă-ntreb: Sunt fericiţi?



Vino cu a Ta Fiinţă

Hoţii ca să-i pedepseşti

Cu un dram de pocăinţă

Şi apoi să-i mântuieşti.



Nu-i păcat fără iertare

Dacă omul s-a trezit

Şi din drumul spre pierzare

Pe-al Tău, Doamne, l-a găsit.



Tu doar Adevăr şi Cale

Şi a noastră Viaţă eşti

Să ne dai în loc de jale

Casa slăvilor cereşti.



Casa unde-i armonie,

Unde hoţi şi molimi nu-s,

Unde-i numai bucurie

Şi iubirea lui Isus.