Poezie LUCRAREA AMĂGITORULUI

LUCRAREA AMĂGITORULUI



Venea la Eva vechiul şarpe

C-o ură vrednică de moarte

Confuzia să-i pună-n minte

Pentru-ale Domnului cuvinte:



„Chiar Dumnezeu a spus El oare

Ca niciun fruct bun de mâncare

Să nu-l luaţi de pe coroana

Acestui pom ce-oferă hrana?”



Rămâne Eva ca trăsnită

De vechiul şarpe amăgită.

Ceva în gândul său ascunde

Dar vorba lui ea n-o pătrunde.



Şi nici nu poate înţelege

Că poţi să mori de calci o lege

Ce Creatoru-o stabileşte

Fiinţei care mai trăieşte.



Se clatină cu mintea-ntreagă

Şi poama i se pare dragă.

Cuvântul sfânt ea nu-l digeră

Şi-astfel minciuna o preferă.



Prin pofta ce în faţă-i pusă

De-Amăgitor ea e sedusă.

Şi ia din pom şi-apoi mănâncă...

Păcatul ei mai leagă încă.



El până astăzi mai orbeşte

O lume care-l îndrăgeşte.

Grăbite spre plăceri aprinse

Fiinţele-s de Şarpe-nvinse.



Ah, unde este Adevărul?

Pe cap vâlvoi se face părul

Când vezi cât a-nflorit minciuna

Acum mai mult ca-ntotdeauna.



În viaţa cea de sensuri goală

Mereu Balaurul ne-nşală.

Şi ne minţim fără crâcnire

Dorind o falsă fericire.



Şi strângem munţi de bogăţie

Ce nu contează-n veşnicie,

Ci dimpotrivă ne acuză

Pentru minciuna de pe buză.



Amăgitorul se preface

Ca înger şi ca sol de pace.

El şi-n Biserică apare

Cu câte-un ban şi-o lumânare.



Neprihănirea o mimează

Dar după slavă însetează

Să fie-n toate cel mai mare

Prin mintea lui cea sclipitoare.



El nu înşală doar femeia

Ci poate azi să-i fure cheia

Chiar şi bărbatului ce ţine

Să facă rugăciuni puţine.



Şi să muncească tot mai tare

Ca oamenii cei de valoare.

Şi noi profituri să atragă

Ca să câştige-o lume-ntreagă.



Şi până creşte zeciuiala

Noi ne luptăm cu îndoiala

Ce câteodată ne cuprinde

Când ce produci nu ai cui vinde.



Amăgitorul e Mamona

Şi lumii-ntregi îi vrea timona.

Prin instituţii mondiale

Trasează astăzi Noua Cale.



Religia umanizată

E ţinta lui cea mult visată.

Şi cine nu se va supune

Prin forţa ei îl va răpune.



Vor fi metode numeroase

Ca de-ale crizei mari ponoase

Pe om să-l scape prin spălare

De creier şi prin reformare.



Stat minimal, eficienţă,

Egalitate şi decenţă.

Dar mai egali sunt numai unii

Ca şi apostoli ai minciunii.



Credinţa cea adevărată

E o poveste inventată.

E bine omul să se-nchine

Aşa cum vrea, cum lui i-e bine.



E-un lucru nou post-modernismul.

Nu seamănă cu comunismul.

E liber omul să aleagă

Religia ce lui i-e dragă.



La început e libertatea

Spre-a câştiga societatea.

Apoi când criza mondială

Ne lasă vistieria goală



Şi-arată colţii noua Fiară

Care-n curând o să apară

Să facă ordine în toate

Dorinţelor pentru dreptate.



Pământul îi va fi moşia

Ca să-şi ridice-mpărăţia,

Prin forţă şi prin presiune

Popoarele să le adune.



Un singur steag şi-o nouă eră

Cu lupte grele-n atmosferă.

(Biserica va fi răpită

La Nunta cea mai pregătită.)



Dar pe pământ o mare jale

Va umple orice deal şi vale

Ce nu vor vrea să fie case

Cu şase sute şaizeci şi şase.



Când va apare debandada

Ce va spori degringolada

Falsul mesia-n strai de gală

Va da soluţia finală.



Un mecanism de reprimare

Va face ordine-n popoare.

Pe Domnul Îl vor scoate-afară

Din orice Cult, din orice ţară.



În legământul ce-l va face

Cu Israel să aibă pace

Va sta-n Ierusalim, în Templu,

Ca dumnezeu, ca viu exemplu.



Va cere astfel închinare

În ropote aprobatoare.

Însă evreii vor fi primii

Treziţi din febra urâciunii.



Prigoana lor va fi mai mare

În vremurile viitoare

Când Anticristul plin de ură

Va depăşi orice măsură.

*

Păzeşte-Ţi, Doamne, Israelul!

Mânia să-Şi arate Mielul

Celor ce prăpădesc pământul

Şi spre păcat îşi iau avântul.



Mizăm pe-o singură dreptate

Şi vrem curând să se arate.

Din cerul sfânt Isus, Păstorul,

Să-l prindă pe Amăgitorul.



Şi-n focul veşnic să-l arunce

Aşa cum l-a zdrobit pe cruce

Ca niciun rău să nu mai fie

În viaţa noastră pe vecie!