Poezie JERTFA LUI CAIN

JERTFA LUI CAIN



Jertfa ce-o aduce Cain, gest de-automântuire,

Ne vorbeşte astăzi nouă şi la-ntreaga omenire.

El ca vârstă era mare şi îşi cultiva ogorul.

După Cain vine Abel ce-a dorit a fi păstorul.



L-au tot învăţat părinţii pe Cain cum să se-nchine

Dar lipsit de reverenţă el credea că face bine.

N-a adus ca jertfă sfântă chiar ce trebuia s-aducă

Şi-atitudinea lui Cain a rămas mereu caducă.



N-a primit de loc mustrarea, nu-nvăţa dintr-o greşală

Ca-n final omul să cadă în furia criminală.

Nu s-a înţeles cu Abel în problema lor infimă

Şi această controversă, vai, s-a transformat în crimă!



Domnul l-a primit pe Abel, dar Cain primea refuzul.

Lui i s-a vorbit din ceruri însă nu-i mergea auzul.

Nu vedea deloc în sine gândul rău cum îl distruge.

După ce comite crima plin de laşitate fuge.



Dumnezeu avertismentul i l-a dat la timp în viaţă.

El îl calcă în picioare neglijându-l chiar pe faţă.

Nu el stăpânea păcatul, ci păcatul rob îl ţine

Prin tot răul care-l face plin de beznă şi ruşine.



El se teme să nu moară sub pedeapsa meritată

Dar n-a vrut să-şi recunoască fapta lui cea blestemată.

De păcatul vieţii sale el nu şi-a cerut iertare

Muşamalizarea crudă este-a lui preocupare.



Calea lui e răzbunarea, necredinţa vinovată

Şi de-aceea mai pe urmă jertfa lui nu-i acceptată.

Cain n-a avut iubire din iubirea cea frăţească

Şi el reprezintă firea cu religia lumească.



Sunt religii de tot felul ce resping Jertfa divină

De pe crucea din Golgota pentru-a lumii noastre vină.

Înşelaţi sunt toţi aceia ce le sunt prizonierii

Şi-or să afle adevărul chiar în ziua Învierii.



Până azi jertfa lui Cain nu-i zidită pe credinţă

La care omul ajunge prin lacrimi de pocăinţă.

Cain s-a fălit cu jertfa din eforturi personale

Dar ea nu i-a dat salvarea, ci doar chin şi multă jale.



Prin falsa neprihănire furioşi sunt toţi Cainii

Care-n câmpul plin de roade sunt asemenea cu spinii.

Pe când vine toamna rece îi va strânge gospodarul

Ca să facă foc pe mirişti şi să folosească jarul.



Asta-i soarta de la urmă pentru toţi intoleranţii

Ce c-o sabie a urii i-au lovit mereu pe alţii

Să-şi impună o doctrină sau doar puncte de vedere

Refuzând să împlinească tot ce dragostea le cere.