Poezie TĂMÂIA RUGĂCIUNII

TĂMÂIA RUGĂCIUNII



(După Ps.141)



Rugăciunea destinată cerului cel mai înalt

E de Domnul ascultată ca un fel de voce alt.

Ca tămâia se înalţă veşnic înspre Dumnezeu

El dreptate să le facă sfinţilor din Empireu.



Când se-aduc jertfe de seară duhul nostru cel zdrobit

Pe Cristos din cerul slavei mijlocind L-a întâlnit.

El e Preotul cel Mare ce ne poartă-n mâini săpaţi

Şi nu uită niciodată că-I suntem surori şi fraţi.



Lumea ne ocupă timpul cu discursuri pământeşti

Dar când noi strigăm spre Domnul ne-nălţăm pe-aripi cereşti.

Straja Duhului ni-i baza pentru multe rugăciuni

Ca să mijlocim cu forţă aşteptând din cer minuni.



Sunt în lume lucruri rele care-aşteaptă bun venit

Însă credinciosul rugii va veghea necontenit

Să evite-acele fapte ce-s ca nişte vâlvătăi

Şi nicicum să nu mănânce cu cei necinstiţi şi răi.



Celui rău nu-i da prilejul să-ţi găsească datorii

Ce rămân tot neplătite şi uitate pe vecii.

Nici Stăpânul n-o să uite a-ţi da rugii un răspuns

De-ţi vei face datoria ca al Duhului Sfânt uns.



Umblă cu neprihănitul care te va şi mustra

Căci mai bună-i compania lui în toată viaţa ta.

Pedepsirea-i ca uleiul omului duhovnicesc

Când cei doi cu bucurie doar pe Domnul Îl slujesc.



Să avem mereu în faţă al mustrării precedent

Spre-a putea respinge răul lumii în orice moment.

Răutatea e învinsă doar prin Jertfa lui Cristos

Unde-a fost plătit păcatul din oricare păcătos.



Să strigăm mereu spre Domnul, singurul Judecător,

Ca să facă El dreptate pentru vecii vecilor.

El a suferit în lume mai întâi ca Fiu de Om

Şi ne-a ridicat blestemul cel din Deuteronom.



De aceea prin credinţă zilnic ochii să-i nălţăm

Spre nădejdea Celui care zi de zi Îl aşteptăm.

El ni-i adăpost şi pază pentru sufletul din noi.

Vino, Doamne, mai degrabă căci e vremea de apoi!