Poezie BUCURIA CEREASCĂ

BUCURIA CEREASCĂ



(După Isaia 35)



Pustiul fără apă îşi strigă bucuria

Şi Ţara înfloreşte clădindu-şi măreţia.

Ca trandafirul păcii se-acopere de flori

Strigarea biruinţei se-nalţă pân la nori.



O slavă minunată ce vine din Liban

Va fi mereu mai mare în fiecare an.

Se va-nfrăţi grădina Carmel şi cu Saron

Când Domnul Se va-ntoarce cu slavă în Sion.



Nu vor fi mâini slăbite şi nici genunchi firavi.

Ostaşii din Israel vor fi doar oameni bravi.

Belşugul mântuirii va fi-n Ierusalim

Când orbii prind să-L vadă pe Mirele sublim.



Ca cerbul plin de viaţă şi şchiopul va sări

Iar surzii tot Cuvântul ei îl vor auzi.

Cum apele-n pustie vor curge ca-n trecut

Aşa va fi vorbirea oricărui om ce-i mut.



Nisipul va dispare în iazul necuprins

Deşertul fără viaţă de ape va fi-nvins.

Vor creşte multe trestii şi stufii cei reali

În cuibul ce-altădată era doar cu şacali.



Se va croi acolo o Cale, un nou drum.

Pe el acel ce merge nu cade nicidecum.

Doar sfinţii merg pe Cale şi omul înţelept.

Chiar cel c-o minte simplă va fi pe drumul drept.



Sălbaticele fiare sau leii nu vor fi,

Ci doar răscumpăraţii vor merge zi de zi.

Cei izbăviţi de Domnul veni-vor spre Sion

Cu cânt de biruinţă, cu-al bucuriei ton.



Cununa cea eternă de bucurii cereşti

Va fi pe a lor frunte cândva cu spini lumeşti.

Din marea lor durere de martori crdincioşi

Va fi doar mulţumirea celor evlavioşi.



Ei vor păşi în faţă spre Mielul cel divin

Cu cântul mântuirii de bucurie plin:

„Slăvit să fii, Isuse, pentru tot harul Tău!

Ai Tăi suntem o, Doamne, Tu ne-ai păzit de rău!”