Poezie SOŢIA LUI LOT

SOŢIA LUI LOT



Într-un timp străvechi, departe,

Cu Avraam şi-al lui nepot

O vedem în sfânta Carte

Şi pe soţia lui Lot.



În târgul numit Sodoma

Ce de Lot a fost ales

Cel rău şi-a-mpânzit fantoma

Iadului ca pe-un eres.



Unde bogăţia firii

Te orbeşte-n mod real

Pe drumul nenorocirii

Vezi că totu-i imoral.



Domnul vedea tragedia

Cetăţii cu-adevărat

Unde creştea nebunia

Unui odios păcat.



Înfrunta zilnic veninul

Al lui Avraam nepot.

Mulţi vedeau în el străinul

Cel pe nume zis şi Lot.



A stat lângă el soţia

Strângătoare de averi

Ce credea că veşnicia

Stă-ntr-o viaţă de plăceri.



Ea deretica prin casă

Cu un zel înaripat

Ca femeia cea frumoasă

Ce l-ajută pe bărbat.



I-a plăcut să se-ngrijească

De gospodăria sa.

Însă grija cea lumească

Tot mai mult o copleşea.



Avea-n casă două fete

C-un bogat temperament.

Ce-o să facă pe-ndelete

Într-un mediu indecent?!



Străzile de drojdii pline

În pericole le-a pus

Prin vreo două-trei vecine

Care trupul şi-au expus.



Umblau noaptea derbedeii

Puşi pe furturi, pe orgii,

Şi se comportau ca leii,

Ca panterele-n prerii.



Lot şi cu a lui nevastă

Priveau răul din popor

Înfruntând acea năpastă

Din Sodoma vieţii lor.



Fetele se măritară

Cu doi gineri tinerei.

Ai lui Lot se bucurară

Şi glumeau ades cu ei.



Dar în el neprihănitul

Lot să râdă n-are spor

Când simţea în gât cuţitul

Fărdelegii din popor.



Se-auzeau urlete-n stradă

Ce vuiau ca şi un râu.

Mergeau oamenii grămadă

Într-o viaţă fără frâu.



Se-auzea nu doar în casă

Tot tumultul de plăceri.

Ci din strada zgomotoasă

Se-ntindea până la Cer.



Avraam stătea în rugă

Când Cerul i-a dat răvaş

Că-n curând o să distrugă

Fărdelegea din oraş.



Unchiul intră în alertă

Pentru toţi nepoţii săi.

Domnul cu a sa ofertă

Va distruge pe cei răi.



El la „târgul” său porneşte

Cu Cel Sfânt ce-i plin de har.

Dar sinistrul nu se-opreşte

Va veni cu mult amar.



Îngerii vin în Cetate

Pentru-anchetă, pentru Lot.

Vin să facă ei dreptate

Din Iehova Savaot.



Răii toţi doresc a-i prinde

Să profite negreşit.

Dar orbirea îi cuprinde.

Îngerii i-au pedepsit.



Lot îşi face-acum bagajul

Cu-a lui casă şi cu tot.

Dar şi-a cam pierdut curajul

Al lui Avraam nepot.



Nu putea să mai vorbească.

Îngerii puţin l-au tras

Căci urgia cea cerească

Era, iată, la un pas.



Ginerii nu vor să-l creadă.

Socrul n-a fost ascultat.

Ei rămân atunci în stradă

Şi amar s-au înşelat.



Fetele, Lot şi soţia

Au ieşit din casa lor

Până n-a venit urgia

Pe Cetate, în popor.



Când erau la o distanţă

Şi focul din cer cădea

Soţia cu siguranţă

S-a întors şi îl privea.



Şi-a uitat mărgăritare

Sau poate bijuterii

Ce ardeau cu zgomot mare...

Argintar să nu mai fii!...



Dar atunci în stâlp de sare

Trupul ei s-a trasformat.

Tragedia era mare

Pentru Lot ca şi bărbat.

*

Comparând vremea din urmă

Cu Sodoma de atunci

Domnul ca Păstor de turmă

Ne-a dat câteva porunci.



Să nu repetăm greşala

Multora în vremi de-apoi

Când luptând cu îndoiala

Ei se-ntorc privind napoi.



Lot e văduv, din păcate,

Căci soţia a privit

După casa din Cetate,

La tot ce-a agonisit.



Poate-a zis în ea: „Adio!

Tu, Sodoma, îmi lipseşti.”

Ea n-a mai trecut cu brio

Testul urgiei cereşti.



O clipă de neveghere

Veşnicia ne-ar costa

Dacă n-am avea putere

Pe Cel Sfânt a-L asculta.



Unii vor rata Răpirea

Împietriţi într-un moment

Când au fost robiţi de firea

Unui trai cam imprudent.



Să veghem toţi cu tărie

Luând de la Domnul sfat

Despre a lui Lot soţie

Care s-a pietrificat!