Poezie Naşterea Versului

Eu simt în inimă cum mi se naşte-un vers,

Cum mi se zbate, cum mă-mpunge, cum mă roade,

Înfierbântat să iasă-n Univers,

Neinteresat de grija despre roade.



Eu îl ignor cum pot şi cât ce pot

Ţinându-l după inimă de minte,

Ci el loveşte cu genunchi, cu cot:

Se vrea la libertate ca un cântec.



Mă înţelege, dragă nenăscut, -

Eşti trup din trupul meu şi prea mă doare

De te vor mozoli neîntrerupt

Ochi veninoşi în lumea asta mare.



Eu ţi-aş da drumul – cum ai să te-ntorci?

Plin de respect, de cinste, de iubire?

Ori, mai degrabă, vei cădea-ntre porci

Scuipat cu pizmă şi dispreţuire.



Pot să te las înscris într-un caiet

Ca, uneori, ca pe-un album de poze

Te-oi recita ca tată şi poet,

Stropindu-te cu gândurile roze.



Priveşte câţi confraţi de-ai tăi cuminţi

Dorm liniştiţi împodobind albumul,

Reci la speranţe şi făgăduinţi,

Ispitelor de-ambiţii cu duiumul.



Dar tu te vrei nu numai scris – citit!

Cu flacăra de-entuziasm romantic,

Neintuind ce e de-a fi stupit

Cu râs şi cu expresii aberante.



Se strânge pieptul – eşti din trupul meu

Şi gem, dar ce să fac – îţi dau venire...

Te binecuvânteze Dumnezeu

Cu dragoste, cu vis, cu mulţumire.



Dar totuşi îmi e greu, parcă s-a rupt

În suflet şi în inimă-mi o vână...

Te du iubitul meu neîntrerupt

Spre-azur, spre bunătate, spre lumină!