Poezie LEACUL GALAADULUI

LEACUL GALAADULUI



În vremea de criză profundă se simte o lipsă de pace.

Nu-i om să-L asculte pe Domnul în viaţă prin ceea ce face.

Când secerişul se termină şi trece-atât de iute vara

Departe este mântuirea şi zilnic ne purtăm povara.



„Zdrobit sunt acum de durere, vorbeşte-un profet pentru sine,

Poporu-n robie va merge lovit de popoare străine.

Nu este-un leac de vindecare la cât de mare-i Galaadul?

Avem nevoie de un doctor ca să depopuleze iadul.”



Profetul retoric se-ntreabă de ce zăboveşte salvarea

Când Domnul Îşi cheamă supuşii smeriţi să-I urmeze cărarea.

Niciunul nu vea să asculte de Legea cea bună şi dreaptă

Când cei mari sunt daţi de ruşine de mita pe care-o aşteaptă.



Văzând Ieremia păcatul îi plânge zadarnic pe unii

Ce nu mai iubesc adevărul şi vor meandrele minciunii.

Câştigul mârşav li-e dorinţa, cu toţii fură şi înşală

Iar dacă vin la închinare li-e inima o casă goală.



Ei simulează că sunt doctori strigând unii altora:„Pace!”

Dar legământul lor cu Iahve e-atât de slab că se desface.

Oh, vine ziua răsturnării, a planurilor care-s rele

Când fiecare o să simtă pedepsele în vremuri grele.



Se va distruge via-n floare. Lipsiţi de rod vor fi smochinii

Iar pentru ce creşte-n ogoare vor tăbărî flămânzi străinii.

Cei mari îşi vor primi pedeapsa şi vor fi prinşi în viclenie

Că L-au nesocotit pe Domnul şi glasul Său din veşnicie.



Chiar cocostârcul îşi cunoaşte pe ceruri vremea când să plece

Dar Iuda nu mai ia aminte şi a rămas la toate rece.

Cocorul, barza, rândunica păzesc atenţi vremea venirii.

Poporul însă calcă Legea cu vechiul risc al nimicirii.



Ei singuri moartea vor dori-o decât să meargă-n ţări străine

Lăsând şi ţară şi familii cu lacrimi grele şi ruşine.

Deşi-i cunosc deznodământul nu lasă calea rătăcirii

Şi-L mânie mereu pe Domnul ce-i Autorul mântuirii.

*

Cât timp e har de pocăinţă şi nu ne-ntoarcem din păcate

Zadarnic alergăm la oameni cu multe leacuri inventate.

Oricât sunt ei plini de ştiinţă cu reputaţii mondiale

De-L părăsim pe Domnul slavei ne-aşteaptă-n drum suspin şi jale.



Se va convinge lumea toată că Dumnezeu e sfânt şi mare

Când Îi va înfrunta mânia că n-a cerut a Lui iertare.

Iertarea ei a fost plătită de Mielul ce-a murit pe cruce.

Dar oamenii preferă bezna şi nu lumina la răscruce.



Le place viaţa de păcate cea cu distracţii de tot felul.

Ce legătură au ei oare cu ce-a făcut pe cruce Mielul?!

Dar vremea-aceea vine sigur când vor afla tot adevărul.

De groaza care-i va cuprinde vâlvoi li se va face părul.



A fost un har de mântuire şi uşa lui a fost deschisă.

Dar lumea i-a dispreţuit oferta şi-a râs de Patria promisă.

A căutat mereu doar scuze bazându-se pe-a sa ştiinţă.

La Judecata cea finală iertarea nu e cu putinţă.



Isus Cristos e avocatul de-L angajezi de-aici din viaţă

Şi nu în clipa când în ceruri cu Dumnezeu vei sta în faţă.

Acum prin sânge e posibil păcatul tău să ţi se spele

De crezi şi Îl urmezi pe Domnul departe de-ale lumii rele.