Poezie DE LA DOI LA PATRUZECI

DE LA DOI LA PATRUZECI



Da, Saul şi-a lungit domnia

De la doi ani la patruzeci.

De-ar fi trăit mai mult în lume

Şi-ar fi lungit-o până-n veci.



A fost smerit doi ani de zile

Şi-apoi Cel Sfânt l-a lepădat

Că n-a-mplinit până la capăt

Mandatul care i s-a dat.



A fost o zi pe drept fatală

Când Duhul Sfânt i-a fost retras

Iar biruinţa-i triumfală

L-a părăsit la primul pas.



Când Samuel primea poruncă

Să ungă un alt împărat

Un duh străin intrase-n Saul

Şi-acesta greu l-a tulburat.



Apare în naraţiune

Pe lângă Saul tot mai des

Un ciobănaş de prin Efrata

C-o inimă de om ales.



Un episod de referinţă

Cu-nfrângerea lui Goliat

Făcu eroul naţiunii

Din David, tânăr împărat.



Şi-atuncea Saul ca soţie

El chiar pe fiica sa i-a dat.

Dar David tot smerit rămâne

Ca ginere de împărat.



Pe David Duhul îl formează

Ca-ntr-un exil venind de sus

Când zi de zi îl strâmtorează

Chiar socrul său pe rele pus.



Dar pe când Duhu-l părăseşte

Pe împăratul fără har

Degeaba el îşi prelungeşte

Domnia sa ca-ntr-un coşmar.



Că nu-i destul să-l vrea poporul

Pe un conducător ales

În timp ce ungerea-i pierdută

Prin cel mai trist şi greu proces.



Pe Saul rob păcatu-l ţine:

Invidia ce l-a străpuns.

Un cancer zi de zi distruge

Tot trupu-n care a pătruns.



Tot timpul David îl respectă

Pe Saul şi nu-i este greu

Să-l ierte, să nu se răzbune...

Aşa cum face Dumnezeu.



Dac-aşteptăm şi-avem răbdare

Cu tot ce pare-un sfânt mister

Durerea ni-i folositoare

Când drumul nostru duce-n Cer.