Poezie FANTANA BETLEEMULUI

FÂNTÂNA BETLEEMULUI



Însetat regele David

Când sub soare ţapii gem

Celor tari le cere apă

Din fântâna Betleem.



Dintre-aceştia trei de marcă,

Ei la Betleem s-au dus.

Dar ca apa să o scoată

În primejdii s-au expus.



David le-a văzut curajul

Vrednic de felicitat.

Dar din apa ce-au adus-o

El nimic n-a consumat.



A vărsat-o înaintea

Domnului ca Martor sfânt.

Căci cei trei cu preţul vieţii

Au scos apa din pământ.



S-a considerat nevrednic

Împăratul pământesc

Să primească apa care

E a Domnului ceresc.

*

Ca să scoţi o apă bună

Din fântâna mântuirii

Vei stârni întotdeauna

Paza şi mânia firii.



Păzitorii de tip fiară

Cu satanice priviri

Îi vor decima pe unii

Transformându-i în martiri.



După suflete trudite

Dumnezeu e însetat.

Dar acestea trăiesc astăzi

Toate-ntr-un teren minat.



Un vrăjmaş rău le păzeşte

Cu un spirit filistean.

Cei ce merg cu preţul vieţii

Birui-vor pe Satan.



Dacă nu ne iubim viaţa

Ci doar pe Isus Cristos

Ne vom duce după oameni

Orişicât ar fi de jos.



Pentru preţul dat pe Crucea

Ce-a surpat al morţii zid

Să primim şi noi mandatul

Ca vitejii lui David.



Nu e mult şi iată-L vine

Cel de oameni însetat

Ce-a dispreţuit ruşinea

Şi păcatul le-a purtat.



Vor fi răsplătiţi aceia

Care ape vii au scos

Din fântâna mântuirii

Pentru Domnul sfânt Cristos.