Poezie LEPĂDARE (1)

LEPĂDARE



Cum s-a lepădat de Tine

Petru-n ceasul cel mai greu,

Doamne, vreau ca să mă lepăd

Chiar acum de Eul meu.



De-atât timp noi ne cunoaştem,

Buni amici mereu am fost.

Dar când Te-am primit, Isuse,

Simt că Eul n-are rost.



E-un patron cu multe mofturi

Care m-a exploatat.

M-a târât cu dibăcie

În mizerii şi-n păcat.



Însă Tu Te-ai dat la moarte.

De-acest Eu m-ai mântuit

Când pe-aceeaşi cruce, Doamne,

Am fost aspru răstignit.



Tu-ai primit o viaţă nouă.

Eu-n cuie a rămas.

Duhul Sfânt mereu mă poartă

Către Cer din primul pas.



Mulţumesc că moartea pune

Capăt Eu-lui firesc

Ce n-aş vrea ca să învie:

Nu mai vreau ca să-l iubesc.



Lumea rea şi vorbăreaţă

Mortul azi mi-l face viu.

Dragostea ce-o am din Tine

Cum mă ajută nici nu ştiu.



Petru după lepădare

El a plâns, mult l-a durut.

Plâng şi eu când văd Isuse

Eul cum s-a prefăcut.



E-o iluzie vicleană

Şoapta şarpelui cel vechi,

Pentru care niciodată

N-am nici gură, nici urechi.



Mulţumesc că eşti cu mine!

Felul nu Ţi l-ai schimbat.

Viu sunt astăzi doar prin Tine

Şi de Eu sunt lepădat!