Poezie Ce dulce pari, ispito!

Ce dulce pari, ispito,

Dar cât de-amară eşti!

Cu vocea ta vicleană

Pe mulţi îi amăgeşti.



Tu pui fiori şi simţuri

În trupul ne-ntinat,

Iar cei ce nu veghează

Se duc înspre păcat.



S-atâtea căi prin care

Încerci mereu să-i prinzi,

Ah, câţi se pierd gustându-ţi

Momeala ce le-o-întinzi!



Tu pari nevinovată

„Doar binele’’ promiţi,

Dar moarte şi ruşine

Au cei ce-s biruiţi.



Toţi cei ce-n neştiinţă

De tine s-au legat

Avea-vor suferinţă

Cum nu s-au aşteptat.



La început e râsul,

Plăceri şi nebunii,

Dar, vai, cumplit e chinul

Ce-n urmă va veni!



O, Doamne, fie-Ţi milă

Şi dă-ne mâna Ta

Ca-n ceasul ispitirii

Să ne-agăţăm de ea.



Îmbracă-ne-n tărie

Prin harul Tău trăind

Deplin în curăţie,

Ispita biruind.



10 mai 2011