Poezie Avem niste dumnezei ciudati!

Multi dintre noi

Ne declaram cu mare convingere credinta,

Credinta noastra comuna in acelasi singur Dumnezeu.

Dar multi din noi,

Desi credinta aceasta ne aduna,

Avem niste dumnezei ciudati.



Al meu

E plictisit mereu si deseori nervos,

Frustrat de prea desele mele esecuri…

Al lui pare sa fie cam invidios,

Gata sa submineze orice bucurie

Si iubitor de cataclisme.



Al ei e trist

Si depresiv, fiindca e mult prea ignorat

Si de apreciere dependent.

Al altuia e depasit de situatie

S incapabil sa salveze.

Al altcuiva, mai rau, este absent.



Al lor

E arogant si pus pe glume uneori,

Glumind cu destinele oamenilor.

Al altora, fiind morocanos,

Se incrunta ganditor oricand cineva rade

Si e total lipsit de umor.



Unul, altul,

Mai au cate un dumnezeu sentimental

Care plange pe la usi si implora acceptare.

Iar dumnezeul cuiva

Isi incalca propria dreptate

Ca sa ofere iertare.



Unii chiar au

Un dumnezeu caruia ii face placere sa chinuie

Si isi petrece vremea nascocind torturi.

Iar dumnezeul altora le spune

Ca e mai important sa porti o uniforma

Decat sa nu minti si sa nu furi.



Mai sunt si dumnezei

Pe care marea majoritate stiu sa-i manipuleze.

Si totusi mai apoi se incred in ei.

Iar foarte, foarte multi au un dumnezeu

Care intr-una se razgandeste

Si isi incalca promisiunile mereu.



Eu, tu, el, ea si altii

Avem uneori niste dumnezei ciudati,

Desi ne declaram credinta noastra comuna

In acelasi singur Dumnezeu

Si nu mi s-ar parea deloc onorabil

In locul lui sa fi fost eu!



Bine ar fi

Sa punem odata capat idolatriei noastre comune,

Sa surpam altarele dumnezeilor mincinosi

Si sa-L privim pe Dumnezeu intr-un alt fel.

Nu facut dupa chipul si asemanarea noastra,

Ci asa cum ne spune El!