Poezie Frângerea...

Fă-mă, Isuse, pâinea care,

În palma Ta c-un semn de cui,

Sub sfânta-Ţi binecuvântare,

Se frânge pentru fiecare,

Să fie toţi prin ea sătui.



Vreau să-mplinesc a Ta iubire

Jertfindu-mi totul pe altar,

Prin lovituri şi prin zdrobire

S-aduc în juru-mi fericire,

Când mi-e de-ajuns măreţul har.



Chiar dac-amarul este tare

Şi sufletul se pierde-n min’,

Chiar dac-atât de mult mă doare,

Dă-mi bucuria ce răsare

În urma frângerii, deplin.



Ştiu că povara îndurată

Mă va-ncolţi să cad răpus,

Dar Tu, o, Doamne, niciodată

N-o vei lăsa la mine toată

Ci-o vei purta şi Tu, Isus.



Nu pot pricepe bine scopul

Când mă sfărâmi şi mă smereşti,

Dar ştiu că Tu-l cunoşti în totul

Şi îmi frămânţi cu grijă lutul

Că-Ţi sunt ales şi mă iubeşti.



Adu-mă, Doamne, lângă Tine

Să fiu părtaş la crucea Ta,

Prin harul Tău care mă ţine

S-apuc viaţa care vine

Intrând în veşnicia sa.



10 mai 2011