Poezie Noapte (1)

E noapte. Si e liniste...

Si-mi pare

Ca freamata intunecata zare

In tainice lumini palpaitoare

Chemandu-ma vrajit in departare...

Si ma doare!



Caci nu pot! si nici nu vreau

Sa ma las

Ademenit de-nselatorul glas

Ce-n hauri nestiute a atras

Pe multi atati cu nestatornic pas...

Si am ramas!



Sunt doar eu. Dar nu singur

Caci visand

Mai sunt atatia langa mine stand,

Dar, din uitarea somnului gustand

Ei stau uitati de fapta si de gand..

Eu suspinand!



Caci nu e. Nu e nimeni sa-mi

Aline

Singuratati si neputinti ce-n mine

Au indesat tristete si suspine

Si-un dor ucigator spre zari straine...

Spre mai bine!



E noapte. Si mi-e frig dar

Nu de ger.

Ci de cum zace sufletu-mi stingher

Zidit necrutator in chingi de fier

Si haituit de ganduri cu mister...

Sa mai sper?



Ma simt, si poate sunt chiar

Condamnat.

In temnite prea stramte sa ma zbat

De-o disperare cruda infierat...

Din tot acest infern voi fi vreodat'

Eliberat?



Astept. Si nici eu nu stiu

Ce anume,

Singuratati si neputinti sa-mi curme

Si spre o alta zare sa ma-ndrume...

Acoperind nefericite urme

Din asta lume!



E noapte. Si lumina

Naturala

Si-a dus calatoria ancestrala

In alte zari. Aceasta...ireala,

Luceste mort, livida si banala...

Curata boala!



Eu nu sunt. Nu pot fi si

N-am sa fiu

Ceea ce sunt pe-acest pamant pustiu,

Chiar de voi zabovi pana tarziu..

Azi nu sunt, dar voi fi odata VIU

O stiu!



Deci.. am sa-nchid si geamul

Si trairea

Spre zari ce mi-au ademenit privirea

Avand ca aliata insasi firea

Si zguduind tulburator simtirea...

Nu e iubirea!



Si-am sa astept. Cuminte

Si senin

Sa vina si in mine somnul lin

Si sa-mi alunge dorul cel hain...

Caci pot in frau gandirea sa mi-o tin

Prea putin!



Dar trece. Toate trec si-au

Mai trecut...

Nu voi fi vesnic un morman de lut

Ciudat, si-n chipuri stranii conceput

Va fi din nou, cand voi fi renascut

Un inceput…