Poezie Eu meritam!

Iisus, la mii de ani de când ai înviat,

Sublima-ţi jertfă şi azi mă uimeşte…

De dragul unui lut, ai acceptat

Să porţi dispreţul celui vinovat,

Şi Te-ai zdrobit în moarte, omeneşte.



Dar strigătul gândirii, şi el viu,

În conştiinţa-mi crudă se tot zbate…

Şi îmi răneşte cugetul când ştiu

Cum eu pe cruce trebuia să fiu,

Şi poate se făcea atunci dreptate!



Eu meritam să port imensa cruce,

Cu negrul meu trecut de ea legat,

Pe drumul care spre osândă duce…

Şi nu povara lumii să Te spurce,

Pe Tine, omul fără de păcat.



Eu meritam dispreţul tuturor,

Să-mi fie ignoranţa mea scuipată!

Tu, prin cuvântul Tău înălţător,

Erai un om prea nobil în popor,

Şi Ţi-ai permis statura ofensată!



Eu meritam şi trupul biciuit,

S-alunge biciul turma de păcate,

A căror semne s-au întipărit…

În schimb Iisuse, trupul Tău sfinţit

Primea tortura formelor curate!



Eu meritam batjocura lumească,

De-am îndrăznit să mă consider eu,

Mai mult decât ţărână pământească…

Şi nu de Tine să se îndoiască,

Să nu Te creadă fiu de Dumnezeu!



Eu meritam ca fruntea încruntată,

În care gânduri sumbre pribegesc,

Să-mi fie-n mii de spini încoronată…

Tu i-ai purtat pe fruntea fără pată,

Însângerându-Ţi chipul Tău ceresc!





Eu meritam şi palmele străpunse,

Unde s-au strâns dovezile-ncrustate

În mizerabile gunoaie unse…

Şi n-ar fi fost prea bune mâini răpuse,

Prin care frânte vieţi sunt vindecate!



Eu meritam din tristul Ghetsimani

Şi pân’ la Golgota îndoliată,

Să-mi port în jale risipiţii ani,

Cu toţi acei care Ţi-au fost duşmani,

În care-am fost eu însămi numărată!



Eu meritam… dar Tu ai suferit!

Eu meritam, dar Tu le-ai dus pe toate…

Şi-acum din nou, prin cugetul uimit,

Te văd şi azi Iisuse, răstignit,

Să-mi iei întregi pedepse meritate!



Şi să mă porţi pe braţele-ţi cereşti,

Biruitor din morţi ai înviat!

Ca mie viaţă să îmi dăruieşti,

Prin moarte să-mi arăţi cât mă iubeşti,

Deşi, o ştiu, nicicând n-am meritat!