Poezie Dragostea (10)

DRAGOSTEA (1 Corinteni)



N-aş fi crezut să-mi ştiu vreodată

Fiinţa fără-mpotrivire,

Cu tiranie subjugată

Prin dăruire, dar furată

De cea-n veci dăinuind.. iubire.



N-aş fi crezut să ştiu cum este

Să-nvăţ să mă despart de mine..

Capitulat-am fără veste

Abandonînd trista-mi poveste

Dorind să-ncep s-o scriu cu tine..



Lăsatu-m-am visînd pătrunsă

Ca întunericul de-o stea,

De taina veşnică, ascunsă,

Deplină, dar nicicînd ajunsă

Şi-am vrut să ştiu ce este ea..



Aflat-am că e .. răbdătoare

Cînd prea absentă e răbdarea..

Lumea fierbînd în aşteptare

Ca ne-mplinirea s-o omoare

Gonindu-i timpului plimbarea..



Eu am privit-o însă-n faţă,

Şi gîndul pur se înfiripă..

În aşteptarea cea măreaţă

Dorind s-aştept chiar şi o viaţă

C-apoi să te privesc o clipă.. (Dragostea este indelung rabdatoare)



Apoi şi bunătatea toată,

Tot din al dragostei preaplin,

Din mine-a rabufnit curată

În neştiinţă revărsată

Fără să pot să o mai ţin.. (este plina de bunatate)



Că dragostea nu pizmuieşte

E-un fapt deja adînc simţit..

Revolta-n mine o stîrneşte

Pe lume doar ce te răneşte

Şi nu te face fericit.. (dragostea nu pizmuieste)



Al laudei impuls nu pot

Din vreun cotlon să-l mai dezic..

Acum, chiar universul tot

De-aş stapîni, încă socot

Să îţi ofer că n-am nimic.. (dragostea nu se lauda)



Gustul mîndriei otrăvit

S-a destrămat în alţi fiori..

Cînd inima ţi-am dăruit

Cu umilinţă m-am simţit

Un nimeni între muritori.. (nu se umfla de mandrie)



Să-nfrîng purtări necuviincioase

N-am invocat niciun efort..

Vorbele tale-mi par frumoase

De sunt străine sau duioase,

Ecoul lor în mine-l port.. (nu se poarta necuviincios)



Folosul meu cel mai sublim

Îl trag din fericirea ta..

Dacă zîmbeşti că ne iubim

Tresaltă sufletu-mi infim,

Zîmbetul tău.. plăcerea mea! (nu cauta folosul sau)



Chiar uşuratica mînie

O-ntemniţez de dragul tău..

Morţii o dau pradă să fie

Şi nu-i permit să reînvie!

Căci aş muri să-ţi fac vreun rău.. (nu se manie)



Singurul rău de am dorinţă

E răului să-i pun sfîrşit!

Să ştiu că nu e cu putinţă

Prin geniala-i iscusinţă

Să fii în braţele-i strivit.. (nu se gandeste la rau)



N-aş mai dori să trag folos

Prin josnică nelegiuire!

Oricît ar fi de dureros

Doar adevărul mi-e frumos

Născând cu-adevărat iubire.. (nu se bucura de neleguire, ci se bucura de adevar)



Chiar de-ai începe din senin

Să-mi dărui spini în loc de flori..

Ascunde-mi-voi ochii deplin

Şi-am să-i închid cu un suspin

Iertîndu-te de mii de ori! (acopere totul)



De-mi vei şopti fermecător

În vorbe dulci să mă încred,

Rostindu-le amăgitor..

Deşi-am să ştiu că-s reci şi mor..

Cu inocenţ-am să le cred! (crede totul)



Pămîntu-ntreg de mi-ar striga

Că-mi eşti pierdut, şi-ntregul cer!

Am să le spun că, chiar de-aş vrea

În veci nu te-aş putea uita

Şi în tăcere am să sper.. (nadajduieste totul)



De-ale durerii mari urgii

Mi-ar sfîşia liniştea firii,

Am să le port cum nici n-ar fi..

Căci oricît trist m-ar chinui

N-or egala chinul iubirii.. (sufere totul)



Aflînd deci dragostea curată

Cîtă o am.. ţi-o dăruiesc!

Şi n-am să ţi-o mai cer vreodată,

Căci ea nu piere niciodată,

Pentru vecie... TE IUBESC! (Dragostea nu va pieri niciodata)