Poezie Dubla destinatie

În linii drepte, şerpuite, lungi sau scurte,

Mai definite sau înceţoşate,

Mai late, mai înguste, mai în trepte,

Spre nord sau sud,

La dreapta sau la stânga,

Mai cenuşii sau poate colorate,

În sus, în jos, pe ocolite, în răscruci,

Mai fără orizont sau bine ordonate

Şi încâlcite, fără de răspuns,

Sălbăticite sau pavate,

Paradoxal, dar toate drumurile,

Nu duc la Roma, cum s-ar zice,

Ci… la moarte!



Unii aleargă, alţii merg încet.

Unii doresc s-ajungă, alţii ocolesc.

Există mulţi care iubesc puterea morţii,

Dar şi mai mulţi sunt

Care o urăsc!

Unii se tem, iar alţii o înfruntă.

Şi pentru unii e un dar malefic,

Iar alţii văd în ea un dar ceresc.

Unii o cred enigmă, alţii fapt concret,

Unii o vor departe, alţii o doresc,

Şi totuşi…

Au cu toţi dreptate!



Căci moartea, are şi ea două feţe,

Şi asta nu o face totuşi ipocrită!

E rai şi iad, înger şi demon, cum s-a zis…

Când unii o privesc,

Sunt mângâiaţi, citind în ochii ei,

Aducători de pace,

Cuvântul fericirii: Paradis!

Iar alţii când o văd, suspin etern…

E mărturia crudelor dovezi!

Zăresc în ea un spectru înfierat,

Adânca cicatrice sângerândă

A tristului cuvânt: Infern!

Priveşte moartea chiar în faţă,

Şi spune drept… Ce vezi?