Poezie CĂRTURARII

CĂRTURARII



Nu lungimea rugăciunii

E dovada ascultării.

Ci o inimă smerită

Pe arena aşteptării.



Chiar când nu primeşti răspunsul

Mulţumind, tu ai credinţă.

Şi doar astfel vei ajunge

Pe-al tău drum la biruinţă.



Cărturarii-n rugăciune

Avansau multe cuvinte,

Dar c-o inimă rebelă

Şi c-o mărginită minte.



Ei purtau o haină lungă,

Dar aveau credinţă scurtă.

Nu hrăneau din Lege duhul

Ci munceau doar pentru burtă.



Căutau doar reverenţe

Nicidecum Împărăţia;

Când Isus venise-n lume

Nu L-au vrut ca pe Mesia.



Căutau locuri din faţă

Cât mai bine admirate,

Însă-n piept nu aveau inimi

Prea smerite sau curate.



Unde se dădea o masă

Cărturarii erau primii,

Dar când i-atacau romanii

Nu se opuneau cruzimii.



Ale văduvelor case

Le mâncau cu nonşalanţă,

Dar prin gesturi mari, teatrale,

Înclinau a lor balanţă.



Rugi făceau de ochii lumii

Lungi şi-ades obositoare.

Ce răsplată să aştepte

Sus, în viaţa viitoare?



Domnu-a zis c-a lor răsplată

Este numai pe pământ.

N-au nimic în veşnicie,

Nici în Paradisul sfânt.



A cunoaşte doar cu mintea

Multe despre Dumnezeu

Nu-i destul în mântuire

De nu scapi de vechiul Eu.



Mintea noastră-i o unealtă –

Şi când Sfântul Duh o-ncinge,

Ea ne-arată Adevărul

Şi minciuna o respinge



Dar de-o umple Adversarul,

Prin regia nedreptăţii,

Cu minciuni şi necredinţă

E unealta răutăţii.



Caută să-ţi umpli mintea

Cu cuvintele Scripturii!

Doar aşa poţi, prin credinţă,

Să refuzi otrava urii.