Poezie AUTOMULŢUMIREA

AUTOMULŢUMIREA



În Laodiceea veche, câmp din Asia Minoră,

E-o Biserică aleasă pentru-a cercetării oră

C-un păstor ca şi un înger, însă nu al ascultării,

Ci-al politicii locale pe drumul înstrăinării.



O industrie prosperă în acea mândră cetate

I-a adus o bogăţie cu atâtea „nestemate“:

Haine, aur, importanţă i-au schimbat ei stilul vieţii

Încât merita mustrarea cum vorbeau de mult profeţii.



Laude prea găunoase i-au ieşit frecvent din gură.

N-avea timp de rugăciune şi de studiu în Scriptură.

„Sunt bogat precum patronii, nicio lipsă n-am în mine.

Iar Biserica e plină, toţi o ducem foarte bine.“



Dumnezeu din Cer aude lauda cea populistă.

Vezi prin Duhul Sfânt cum faţa Domnului Isus e tristă:

„Nu ştii cum e-n realitate starea sănătăţii tale:

Gol şi fără de lumină în a deznădejdii vale.



Eşti plin de-o ticăloşie care n-are precedente,

Căci prin ea ai stins lumina vieţilor efervescente.

Sărăcia ta din spirit e lumească-n întregime

Şi atrage judecata cea menită să deprime.



Nu văd o nenorocire mai adâncă şi mai mare

Cum e-a ta indiferenţă faţă de-orişice mustrare.

Vino după alifie şi veşmânt urgent la Mine!“

I-a vorbit Cristos din slavă ca să-l scoată din ruşine.



Doi duşmani ne sabotează până astăzi mântuirea:

Lauda exagerată şi automulţumirea.

Tu calci harul în picioare, pe Cristos Îl scoţi afară

Cât timp cochetezi cu lumea şi cu viaţa cea uşoară.



Vai, nici crucea nu-ţi mai place! Îndrăgeşti democraţia,

Libertatea doar ea-i bună, însă, nu şi-Mpărăţia.

Şi n-o vrei cât timp îţi cere duh smerit, neprihănire

Şi o viaţă consacrată împletită cu iubire.



Aur curăţit de focul încercărilor creştine,

Haine albe ca zăpada pentru Domnul care vine,

Şi medicamente-alese pentru ochii cu albeaţă

Te-ar putea salva din moarte aducându-te la viaţă.



Domnul zice: „Bat la uşă. Cine Îmi aude glasul

Să deschidă cât mai grabnic să-i rezolv chiar Eu impasul.

Este ora Cinei Mele, Cina Mea de părtăşie.

Te aştept să vii cu lacrimi şi cu multă bucurie.“



Întrebarea mea rămâne şi-o cunoaşte toată firea:

Cum să lepădăm păcatul zis şi-automulţumirea?

Să deschidem ochii noştri şi privindu-ne-n oglindă

Pocăinţa ne salvează de a Domnului osândă.



Când venim cu multe lacrimi şi cu-o hotărâre nouă,

El ne binecuvântează cu doriţii stropi de rouă.

Vom afla prin har iertarea doar punând Eul pe cruce

Când ispita înălţării nu mai poate-a ne seduce.



Şi mulţumitori în toate noi vom fi doar lui Mesia

Care ne-a iertat păcatul şi ne-a dat Împărăţia.

Îl vom aştepta întruna ca fecioarele-nţelepte

Ce vor fi cu El în ceruri pe-ale Nunţii Sale trepte.