Poezie DENUNŢAREA VANZĂTORULUI

DENUNŢAREA VÂNZĂTORULUI



Eu m-am întrebat, cu toată truda:

„Cine oare l-ar fi-ales pe Iuda?“

Totuşi Dumnezeu cel sfânt o face

Să descopere un om rapace.



A primit şi Iuda o chemare

Ca să meargă-n doi la o lucrare.

L-a privit pe Domnul cum Se roagă

Învăţând apoi năvodul cum să-l tragă.



Şi lui Iuda i s-a dat putere

Ca s-aline-n taină o durere.

Ascultându-L pe Învăţătorul,

Iuda şi-ar fi preţuit Păstorul.



Cel ce turma zilnic o-ngrijeşte

Care dă flămânzilor şi pâini şi peşte

De săracii ţării Lui îi pasă,

Care nu au haine şi nici casă.



Toate-acestea Iuda le-nvăţase:

Toate bune, sfinte şi frumoase.

Dar o transformare radicală

N-a simţit el în această şcoală.



Gândul său mereu la naţiune,

La duşmani, l-au stins din rugăciune.

Banii ce-i strângea mereu în pungă

Nu păreau nicicum c-o să-i ajungă.



Când plăteşte taxa-Nvăţătorul

Nu lui Iuda-i cere ajutorul.

Ci pe Simon l-a trimis la mare,

Iar aceasta n-a fost la-ntâmplare.



Un bogat ce Legea o păzise

Pe Isus părea că-L încolţise,

Întrebând ce poate să-i lipsească

Viaţa veşnică s-o moştenească.



Iuda nu făcuse ca bogatul,

Căci din suflet n-a gonit păcatul.

Nu vedea Mamona cum îl ţine

Robul său printre virtuţi creştine.



Cum de-a fost lăsat să-nainteze

Şi să stea chiar sus, pe metereze?

Pact avea să-ncheie cu duşmanul

Căci iubirea lui era doar banul.



Cum i se dăduse punga-n mână

Ca Satan să-l aibă la-ndemână?!

(Ca şi în Eden când vechiul Şarpe

A lovit în om cu duh de moarte).



Multe gânduri i-au trecut prin minte,

Dar nu toate le schimba-n cuvinte.

El vedea în Domnul pe Mesia

Doar dac-ar fi-adus Împărăţia.



Taie un topor oricând pădurea

Cu o coadă şi-un stăpân aiurea.

Când Isus pe Iuda-l foloseşte

Un creştin în el vezi că-nfloreşte.



Însă, când Satan intrase-n Iuda

Lui Isus i-a fost degeaba truda.

În zadar păzea Adam grădina

Dacă Şarpele i-a stins lumina.



Iuda în final e ca toporul

Când Îl vinde pe Învăţătorul.

(Poate-o fi crezut că Domnul scapă...

Cum rămâi uscat când intri-n apă?!



Iuda s-a jucat cu mântuirea

Şi a profanat pe veci iubirea.

El s-a dus la marii preoţi care

N-au putut nicicum să-i dea iertare.



Din apostol, iată-l trădătorul

Care şi-a-nşelat Învăţătorul

Şi pe mulţi i-a tras prin lăcomie

Ca să-şi piardă Cerul pe vecie.



Nu l-au menajat evangheliştii,

Dar l-au folosit oportuniştii

În regimuri grele şi ostile

Cu-argumente fade şi fragile.



Până azi trădarea şi trufia

N-au slujit de loc Împărăţia.

Când de Cer păcatul ne desparte

Ele-au semănat dispreţ şi moarte.

***

După două mari şi lungi milenii

Când Israel încă-i în băjenii,

Sub măslini, mai sună o-ntrebare:

„Iudo, tu Mă vinzi cu-o sărutare?“



Iuda, însă, n-a mai dat răspunsul.

A pierdut şi locul, şi pe Unsul.

Şi păşind în Iad, prin spânzurare,

N-a mai dat răspuns la întrebare.



Cazul său ne-ndeamnă la prudenţă,

S-arătăm în public vigilenţă.

Dragostea, prin gesturi mari, teatrale,

Nu convinge minţile loiale.



Vine-o zi de dreaptă judecată:

Vei primi mustrare sau răsplată?

Ca să fii o rază lucitoare,

Nu te limita la-mbrăţişare…