Poezie Străjerul (3)

STRĂJERUL





M-ai pus de mult pe ziduri, Isuse, ca străjer

Să mă păzesc de lume şi să privesc spre Cer.

Prin rugăciune vie la Tine Doamne vin

Când vântul urii bate lovindu-mă din plin.



Ierusalimul păcii mi-i frate credincios.

Lovit sunt azi în faţă, dar nu-aruncat pe jos.

Mai arde o speranţă în duhul meu umil.

Sădeşte-mi Tu în suflet candoarea de copil.



Ne dau mereu târcoale atâţia lupi flămânzi

Să-i sfâşie îndată pe mieii cei plăpânzi.

Dar Tu, Păstorul nostru, apari cu-al Tău toiag

Şi planul necredinţei dă-l iarăşi în vileag.



Precum cândva la Cină, cu ucenicii Tăi,

l-ai denunţat pe Iuda ca ochi al celor răi,

arată adevărul prin noii Tăi străjeri

căci Tu ne dai credinţă şi dragoste ne ceri.



Prea mulţi lângă altare trăiesc şi fac ce vor.

Ei n-au pe umeri cruce, li-i drumul prea uşor.

Nu prea-i urăşte lumea, trăiesc pe placul ei.

Dar ce vor face-n urmă când vei veni la ei?



*

“Tu nu-nceta pe ziduri să strigi pentru Cetate!”,

îmi zice Domnul slavei cu inimă de frate.

Şi El a plâns odată atât de ne-nţeles.

Tu seamănă ogorul şi-aşteaptă un cules.



Nu-ţi da răgaz nici ziua, nici noaptea-n ceas târziu.

Veghează-n rugăciune ca Iacov în pustiu.

Că s-o găsi vreo piatră pe ea să te-odihneşti

Având în piept şi-n minte doar slăvile cereşti.



Spre sfânta răsplătire te vei scula apoi.

Pe marea baricadă va fi o luptă-n toi.

Dar tu, străjer pe ziduri, vei chiui de drag

Văzând cum Domnul păcii zâmbind te-aşteaptă-n prag.





***********