Poezie Fecioara (3)

FECIOARA





Nu-mi spuneţi că Domnul întârzie mult,

când eu Îl aud cum revine

în gloria Sa, peste-al lumii tumult,

la cer să mă-nalţe cu Sine,

să-Şi ducă poporul cel răscumpărat,

prin Jertfa iubirii supreme,

ce pân-la sfârşit pentru El a răbdat

batjocuri şi chinuri prin vreme!



- De unde ştii oare că El e pe drum,

fecioară, ce-aştepţi pe-al tău Mire ?

- Aceasta chiar inima-mi spune acum

şi sufletul plin de iubire.

Căci, El pentru mine cândva a murit

pe crucea de lemn blestemată,

să-mi dea o speranţă şi-un gând fericit

şi dorul de-o viaţă curată.



- Când toate rămân tot aşa cum au fost,

de mult, la-nceputul zidirii,

credinţa ta sfântă nu-şi are vreun rost,

pe plaiuri întinse-ale firii.

Te du, deci, fecioară şi tu să petreci

cu altul ce-şi ţine cuvântul,

căci Mirele tău a plecat pentru veci,

uitându-Şi de tot jurământul!



- Nu-mi spuneţi că Mirele meu este mort,

când El din mormânt înviat-a!

Iar, din acea zi, eu în inimă-L port

şi strig ne-ncetat: "Maranata!"

De-ar fi înainte oricât să-L aştept,

în veghe mereu voi rămâne.

Şi-odată, cu lacrimi căzându-I la piept,

în şoaptă-I voi spune: - "Stăpâne,



atâtea furtuni m-au bătut şi-am tot plâns

de dorul iubirii curate.

Şi eu doar o mână de spice Ţi-am strâns

pe mirişti de grâne bogate.

O, iartă-mi, Isuse, puţinul adus

de roade-adunate cu trudă,

din lumea în care, doar Tu, m-ai condus,

când lupta era tot mai crudă!



Nu-s vrednic, ştiu bine, de-acest Jubileu.

Trăit-am o viaţă stricată.

Dar ca şi tâlharul venit-am şi eu

cu haina în sânge spălată.

De-aceea smerit Te ador şi mă-nchin,

ca blândele raze de soare,

unit pentru veci cu parfumul de crin

şi-a Ta nesfârşită-ndurare.



Ca fiul salvat acum Te implor

primeşte-mi smerita căinţă

cu râul de lacrimi, cu-al Duhului dor,

cu tot ce Ţi-am strâns prin credinţă.

Din lume m-ai scos ca pe Moise din râu.

Iar eu Te-am ales doar pe Tine.

Şi-i pun gurii mele al harului frâu

când pietre se-aruncă în mine.



Dar dacă păcatul mă prinde în laţ

şi eu pentru mine devin o povară

Isuse din ceruri, mă prinde de braţ

şi scapă-mă Tu de ocară.

Al Tău sunt Isuse, nu-al lumii deşarte.

Trimite-mi deci norul Răpirii

să zbor către cer cum scrie în Carte

spre plaiul etern al iubirii.