Poezie SPINII

SPINII





În toate-ale vieţii mistere

eu nu m-am lovit şi să plâng,

decât doar în trista tăcere

de spini, a bătrânului crâng.



Sunt flori o mulţime-n pădure

şi arbori înalţi pân-la cer.

Ce greu le va fi să îndure,

în spini, al tăcerii mister!



Când spinii îţi scapără-n cale,

adesea ei sunt chiar frumoşi,

deşi ţin ascunşi sub petale,

ţepi sadici cu colţi viguroşi.



Fereşte-ţi piciorul de spinii

ce tac şi-ţi zâmbesc uneori,

ştiind că doar raza luminii

îi poate distinge de flori.



Deschide-ţi fereastra spre Soare,

spre Astrul iubirii senin,

să poţi, prin a Lui îndurare,

străpunge vicleanul tău spin!



El tace mereu dar te-nţeapă

c-un bold milenar şi nătâng.

Chiar nimeni din codru nu scapă,

nici florile albe ce plâng.



Dar fie slăvit Pădurarul,

El vine, şi spinii oricui

pe toţi îi va arde cu jarul

dreptăţii, din legile Lui!



De nu eşti un spin în pădure,

ci-o floare, în stratul ceresc,

de tine, Isus să se-ndure,

cu cei ce în lume-L iubesc!



Prin har El mereu să te crească

senin şi voinic şi frumos.

Să-I porţi mărturia cerească

prin fapte şi trai luminos.