Poezie CAND PLANGI

CÂND PLÂNGI





Când plângi, creştine, în tăcere,

de grea povară apăsat,

şi n-ai cui spune-a ta durere,

căci pari de Dumnezeu uitat,



ascultă doar o clipă viersul,

ce se aude din Calvar,

al Celui ce-ţi conduce mersul,

pe drumu-ngust şi plin de har.



El îţi şopteşte, blând, în taină,

că îmbrăcând mereu-mereu

a suferinţei tale haină,

tu Îl cinsteşti pe Dumnezeu.



Şi când te saturi de ocară,

plecându-te sub crucea grea

Isus îţi pregăteşte-o Ţară,

ce-i dincolo de orice stea.



Căci numai dacă porţi în tine

al răstignirii Sale semn,

vei fi cu-adevărat, creştine,

de-a Sa Împărăţie demn.



Să nu te tulbure furtuna,

nici valul mării furios,

căci crucea ta e numai una

şi unul singur e Hristos!



Nu pierde Domnul nici o luptă,

dar fii ostaşul cel viteaz,

ce stă în veghe ne-ntreruptă

cu ger şi vânturi pe obraz.



Păzeşte biruinţa sfântă

cea câştigată de Isus,

prin dragostea ce-n veci se-avântă

spre culmi de glorii, tot mai sus.



Da, orice lacrimă e strânsă

şi ea va deveni inel

pe faţa care azi e plânsă

şi înţepată pentru El.



Deci nu descuraja în viaţă,

sub colţi ţepoşi de aspru spin,

căci dincolo de-a nopţii ceaţă,

e Soarele etern! Amin!