Poezie VULTURUL

VULTURUL





Cum vulturul învaţă pe puii lui să zboare,

purtându-i pe aripă, spre-naltele tării,

aşa-l învaţă Domnul pe-un ucenic, pe-oricare,

să urce spre lumină, spre cer, spre veşnicii.



Cum vulturul le strică cuibarele cu ghiara,

să-i îndeletnicească cu zborul chiar de mici,

aşa şi Domnul slavei, ce-aduce primăvara,

adeseori i-ncearcă pe bravii ucenici.



Cum puii cei de vulturi se-nalţă-apoi în slavă,

după ce-au prins secretul vieţii pe-nalţimi,

aşa-ntr-o zi creştinii spre veşnica dumbravă

zbura-vor în lumină pe-aripi de heruvimi.



Vei fi şi tu acolo în bucurii divine

cu cei ce şi-au dus viaţa, ca vulturii pe munţi ?

Primit-ai tu putere să urci în slăvi, creştine,

şi zilnic, prin credinţă, de Domnul să asculţi ?



Isus îţi dă şi ţie din Duhul mângâierii

dar stăruie-n iubire, în fapte şi-n Cuvânt.

Când El îţi strică cuibul din lumile plăcerii,

te-nalţă-n rugăciune mereu spre Cerul Sfânt.



Învaţă astăzi zborul spre sferele sublime,

ca vulturul ce urcă din zi în zi mai sus.

De vrei să-ţi fie viaţa, prin har, la înălţime,

trăieşte-o în iubire de mână cu Isus!