Poezie Acolo (1)

Când însetat de cer, pământul

de sub picioare ţi-l desprinzi

şi către cer îţi iei avântul,

de sfinte taine te pătrunzi...



Atunci vezi o dimensiune

pe care nici n-o bănuiai...

Pe treptele de rugăciune

cereşti fiinţe vin din Rai,



te iau de mână şi te poartă

pe cosmicele poteci,

că nu ţi-ai vrea o altă soartă,

decât să fii acolo-n veci.



Pe-acele trepte curge Harul

făptura-ţi unge-aşa duios...

Acesta e mărgăritarul

de mare preţ al lui Hristos...



Te-ai aplecat în rugăciune,

zdrobit, strigând după-ajutor,

dar ungerea în slăbiciune

te-a ridicat biruitor.



Şi-n tine iarăşi se-nfiripă

viaţa nouă din belşug -

o, ce minune, într-o clipă

când arde firea ta, pe rug...



Ai şi uitat acea durere

cu care ai îngenunchiat.

Voit-ai tu ceva a cere...?

Acolo-n slavă, ai uitat...



Dar ai primit asigurarea

că e cu tine Dumnezeu,

Acela ce despică marea

şi zid o face-n jurul tău,



Acela Ce din slăvi divine,

nu L-a cruţat pe Fiul Său,

fiindcă iubirea pentru tine

a cântărit în Cer mai greu.



O, pentru-a rămâne-n harul

lui Dumnezeu, tu vinde tot,

spre a păstra mărgăritarul

ce-nchis e în al tău chivot...