Poezie BUCURIA ÎN NECAZ

BUCURIA ÎN NECAZ





De nu va înflori smochinul

şi rodul viţei va lipsi,

şi sterp va fi mereu măslinul,

eu chiar şi-atunci Te voi iubi.



Pe câmp de n-o să fie hrană

nici pentru vaci, nici pentru oi,

Tu-mi eşti, Isus, a vieţii mană

care rămâi mereu cu noi.



De-aceea voi lupta cu somnul

ca de la mine să-l alung.

Şi mă voi bucura în Domnul

în cer pe braţul Lui s-ajung.



Tu, Dumnezeul mântuirii,

care păşeşti pe munţi şi văi

şi peste tot, în largul firii

îi binecuvintezi pe-ai Tăi,



Tu ştii de ce se-nchide cerul

pentr-un pământ îmbătrânit.

În Tine stă ascuns misterul

pedepsei care m-a lovit.



Şi, totuşi, Tu îmi eşti tărie

de-ar fi să trec şi prin talaz.

Doar Tu-mi asiguri bucurie

chiar şi în cel mai greu necaz.



Mă fă să fiu în alergare

ca şi cerboaica de pe munţi

să caut oaze cu izvoare

şi-acei finici cu-nalte frunţi.



Asemeni, Doamne, către Tine

să-mi nalţ în rugă dorul viu.

De-ar fi să trec prin rău sau bine,

al Tău ajută-mă să fiu.



Să nu cârtesc nici în furtună,

nici în succese să nu cad,

şi nici atunci, când ziua bună,

va deveni o zi de Iad.



Ajută-mă plin de credinţă,

să cânt mereu, să Te slăvesc,

să-Ţi spun cu-ntreaga mea fiinţă:

Isuse scumpe, Te iubesc!