Poezie Primavara (2)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 43
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/8157-primavara-2]Primavara (2)[/url]

PRIMĂVARA





Dulce floare-nmiresmată

peste-al vieţii larg tumult,

tu-ai venit din cer deodată

să ne spui că bunul Tată

ne iubeşte-atât de mult.



Tu-alungi iarna vieţii noastre

cea cu crivăţ şi cu ger.

Şi ne-aduci din zări albastre

doruri după alte astre

pline de un vag mister.



Ciocârlia care cântă

se înalţă către nori.

Multe-n lume ne frământă.

Însă vestea ei cea sfântă

ne trezeşte chiar din zori



să nălţăm şi noi voioase

imnuri către Creator,

să-I aducem noi prinoase

zi de zi-n a noastre case

din al dragostei izvor.



Primăvară trecătoare,

ce frumos e-al tău veşmânt!

Dar cu cât mai sus de soare

e-mbrăcat în sărbătoare

Domnul, Dumnezeul sfânt!

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Primavara (2) | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci Cuvântul Domnului este adevărat, și toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioșie. ( Psalmii 33:4 )