Poezie CANTARE DE NUNTĂ

CÂNTARE DE NUNTĂ





- Când te-am văzut întâia dată

un gând fugar m-a încolţit.

Şi mândra-mi inimă de fată

părea atunci că l-a gonit.



- Dar orice foc, în lumea-ntreagă,

e doar scânteie la-nceput.

La tine mă gândeam ... Mi-eşti dragă,

de-aceea mâna ţi-am cerut!



Plăcut parfum, izvor de viaţă

ţi-e numele ... suav tumult.

Şi chipul tău e-o dimineaţă

de care-mi place să ascult.



- Nu te uita la faţa arsă

căci, iată, soarele m-a prins ...

Cu inima spre cer întoarsă

te-am căutat în necuprins.



Vai, fraţii mei se mâniară

căci via eu nu mi-am păzit!

Mi-e inima o primăvară

de când, iubite, te-am găsit!



O, spune-mi, mire, pe ce cale

te-o duce viaţa ta de-acum ?

Oriunde-ai fi: pe munţi, în vale,

voi fi şi eu pe-acelaşi drum.



- Cu cine să te-asemăn oare

din tot ce-n lume întâlnesc ?

Nu pot găsi mărgăritare

prin care să te preţuiesc.



La carul vieţii împreună

ca să urcăm suntem meniţi.

Şi dragostea e-o stea-cunună

ce ne va ţine fericiţi.



Să mergem, scumpo, prin credinţă

păşind pe-acelaşi drum spre Rai.

Noi suntem de-astăzi o fiinţă

şi nu vom şti decât un grai.



Oricum va fi viaţa noastră

ea va fi dulce pentru noi

pe toată-ntinderea albastră

sau cu furtuni, cu ger, cu ploi.



Frumoasă eşti tu, porumbiţă!

O, mire drag, mănunchi de mir!

Tu strugure de măliniţă

mai scump ca aurul de-Ofir!



În câmpul verde al naturii

să mergem să ne veselim.

Şi s-ascultăm glasul Scripturii

ce ne învaţă să trăim.



Din grinzi de cedru fie casa

trăirii noastre în Hristos.

Iar în odăi s-avem frumoasa

lucrare-n lemn de chiparos.



- O, tu eşti mărul din pădure

ce-aduce rod în orice an

oricât ar fi de mult să-ndure

din partea spinului viclean.



- Un crin în mijlocul grădinii

eşti tu, mireaso, printre flori

sub prima rază a luminii

care vesteşte-ai zilei zori.



Un psalm ţi-e glasul în rovine

şi paşii adieri, când treci.

Sunt multe fete lângă tine

dar tu pe toate le întreci.



- Vă rog, să nu treziţi iubirea

până nu vine ceasul ei

ce-aduce-n suflet fericirea

şi-n anii buni şi-n anii grei.



- Nici munţi nu sunt să ne despartă,

nici văi, nici ape nu mai sunt.

Avem de-acum aceeaşi soartă

şi-aceeaşi casă pe pământ.



Să prindem vulpile mărunte

ce stau în vie pe-orice ram

să ne arunce drept în frunte

tot colbul vechiului Adam.



O, vino, să vezi floarea viei!

Smochinii-s încărcaţi de rod.

Şi imnul drag al bucuriei

ne fie peste râuri pod.



- Eu sunt un zid, nu uşă largă

în casa dragostei ce-ţi port.

Şi vântul ce prin pomi aleargă

va poposi la noi în cort



să ne aducă răcorire

când zelul ne va fi răpus,

şi-n şoaptă dulce, cu iubire,

să ne-amintească de Isus.



Şi adunând piatră cu piatră

să ridicăm din nou altar

de rugăciuni pe-a noastră vatră

unind mai strâns şi crez şi dar.



*

Această zi vi-i sărbătoare

şi vă întâmpină cu drag.

Zâmbind, cereasca Îndurare,

vă binecuvântează-n prag.



Cu un fior de nostalgie

aş vrea să vă urez şi eu:

s-aveţi în viaţă bucurie

şi fericiri cu Dumnezeu!



Tu, Lidie, fii ajutorul

preafericitului bărbat!

Tu, Paul, fii ca Salvatorul

în dragoste cu-adevărat!



Şi amândoi fiţi o pecete

pe inima Mielului blând.

Vă fie haina fără pete

Celui ce-a zis: "Eu vin curând!"