Poezie TOMA (1)

TOMA



În fiecare dintre noi

Mai zace neştiut un Toma

Prea acru pentru-a fi altoi

Sau ca un crin ce-şi dă aroma.



El nu era cu fraţii lui

Când Domnul li se arătase.

Lucra ? Dormea ? Umbla hai-hui

Sau înadins se încuiase ?!…



Şi-a îngropat în el un vis

Al veşniciei ce nu moare.

Dar nu credea chiar tot ce-i scris,

Nici ce-auzea de la oricare.



Confraţii săi L-au întâlnit

Pe Domnul ridicat din moarte.

Dar Toma nu e fericit.

De fraţii săi ceva-l desparte.



”Aş vrea să mă conving treptat …

Nu îmi impuneţi voi modelul.

Isus ca Om e-adevărat,

Dar cum să învieze Mielul ?!



Prin pipăit eu nu mă-nşel

Şi văzul mă slujeşte bine.

Eu nu-mi doresc emoţii, zel

Din mărturii ce-mi par străine.



Verific totul : orice gând

Şi orice jertfă ce mă-mbie.

De-L voi vedea pe El curând

Mă voi simţi ca-n veşnicie!



Nu-mi spuneţi voi acum ce ştiţi.

Eu vreau o mărturie pură

Ce naşte sfinţi, nu convertiţi.

Şi-astfel voi merge la Scriptură!”



De câte ori şi noi ca el

Nu ne închidem ca şi-o floare

Făcând din spinii noştri ţel

Cu cei ce vin la Adunare.



”Ce gând, ce scop v-aduce-aici ?

Isus cel viu sau e … fantoma ?”

Înconjuraţi de ucenici

Suntem şi noi un fel de Toma.



Ne vine greu să ne smerim

Primind în spirit mărturia.

Doar ni se pare că iubim

Dar ne lipseşte chiar Mesia.



Cel ce-a venit în lume jos

Şi morţii i-a luat puterea

Dă fiecărui credincios

Iertarea, pacea şi-nvierea.



Erau apostolii-adunaţi

Iar între ei era şi Toma.

Cu flori de maci îngemănaţi

Toţi crinii îşi dădeau aroma.



Isus cel viu şi prea iubit

Pe Toma încă-l mai aşteaptă.

”Şalom!”, le-a zis. Şi-apoi grăbit

Spre ucenic glasu-şi îndreaptă.



”Te-apropie, e clipa ta.

Adu-ţi deci degetul încoace

Şi pune-ţi mâna-n coasta Mea!

Fii credincios şi plin de pace!”



Iar ucenicu-n ceasul greu

Strigă cu duh de închinare :

”O, Domnul Dumnezeul meu!”,

Căzând la sfintele-I picioare.



”Tu Toma M-ai recunoscut

Şi ai primit a Mea iubire.

Dar cei ce cred şi n-au văzut

Au mult mai multă fericire!”

*

În fiecare dintre noi

Un fel de Toma se ascunde.

Isus îl vrea un sfânt altoi

Ce-n viaţa veşnică pătrunde.



Dar noi decidem, nu-i târziu,

Primind în inimi mărturia,

Să credem în Isus cel viu

Şi să-I primim Împărăţia.



Dar de ni-i sufletul rebel

Şi sclav la moara raţiunii

Nu viaţa veşnică ni-i ţel

Pe-acest pământ al stricăciunii.



Deschideţi ale voastre porţi!

Să scuturăm acum ţărâna

Cât Domnul înviat din morţi

Cu dragoste ne-ntinde mâna.