Poezie GHIOCEL

GHIOCEL



De sub zăpezi ce-ascund pământul

Răsare blândul ghiocel.

Şi-afară-i frig ... şi bate vântul!...

Iar fulgii mari cad peste el.



Şi doar la noi e primăvară...

E-o zi cu strai sărbătoresc

Când ghioceii dau s-apară

c-un zâmbet cald, prietenesc.



O, ghiocel, floare plăpândă,

Ce veste oare ne aduci ?

Când gerul aspru stă la pândă

Pe care drum vrei tu s-apuci ?



Nu vrei cumva în casa noastră

Să te opreşti cât de puţin,

Să stai în vază pe-o fereastră

Cu-al tău duios şi sfânt alin ?



Se simte vântul pe coline

Şi văd că tu nu poţi să vii.

Dar nu-i nimic, vin eu la tine

Cu un noian de bucurii.



Chiar azi e ziua mamei mele

Şi eu, copilul ei plăpând,

Alerg prin vânturile grele

Tot flori frumoase căutând.



Şi-acum, o, frate ghiocele,

Te rog cu dorul meu nespus

Să vii în casa mamei mele

De dragul blândului Isus!



El suferind mai mult ca tine

Pe crucea sfântă din Calvar

Ne-a smuls din beznele haine

Prin bogăţia Lui de har.



Din El eu îţi voi da o glastră

În care te vei ferici

Când vei zâmbi de la fereastră

Iar mama mea te va-ndrăgi.