Poezie LAUDA SFINŢENIEI

LAUDA SFINŢENIEI



- în versuri albe -



Ps.99



Cei care se tem de Domnul

nu tremurã ca frunza pe ape.

Ei sunt nãscuţi în Împãrãţie.

Când tot pãmântul se clatinã

ei rãmân vii şi statornici

pe Stânca mântuirii eterne.

"De ce sã-L laude oamenii ? ",

ne-ntreabã fiii neascultãrii.

Lauda însoţeşte sfinţenia

Numelui Tãu.

Sfinţenia Ta împãrãteascã

triumfã în lume

prin laudele noastre.

Tãria dreptãţii

este tãria Împãratului.

El cere şi face dreptate

întãrind bucuros

pe toţi cei drepţi şi neînfricaţi

în furtunile vieţii.

Sã-L înãlţãm pe Domnul

de aici,

de pe aşternutul picioarelor Lui

ca fraţi şi prieteni

ai sfinţeniei Sale.



Noi suntem şi Moise şi Aaron,

şi Samuel, proorocul,



şi toţi cei ce-L cheamã cu dor

şi ziua şi noaptea.

El ne ascultã şi ne vorbeşte.

Iar noi pãzim porunca cea nouã.

Dar, vai, uneori greşim !

Şi-atunci Îi cerem iertare.

Sfinţenia Lui e-atâta de mare.

Ne iartã iar

prin dragostea-I fãrã hotar.

Şi-apoi pedeapsa Lui ne-ajutã,

printr-o viaţã de-ascultare,

sã nu mai greşim.

Nu vom urca

decât pe Muntele sfinţeniei

ca sã ne închinãm Lui

prin Duhul Sfânt.



Îl înãlţãm pe Domnul

în inimi voioase

şi înnoite prin har.

Şi vrem sã-I aducem pe-altar

jertfa vie a trupurilor noastre.