Poezie ISUS CEL VIU

ISUS CEL VIU



O Veste Bună de departe

ne-apropie de Dumnezeu,

prin valea cea de chin şi moarte

când vântul lumii suflă greu.



Avem prin ea scut în furtună

oricâte valuri ne-ar lovi.

Uniţi cu Domnul împreună

izbânda Lui vom dobândi.



Isus e-aici, eu sunt departe.

Dar El mă cheamă cu-al Său glas.

Iubirea Lui e-a Vieţii Carte.

Şi scurt e timpul ce-a rămas.



Iubindu-mă ca pe un tânăr,

ce L-a oprit prin întrebări,

Isus mă scutură de umăr

să las lumeştile cărări.



Şi firea mea se tot opune.

De glasul ei mă simt răpus.

Dar Duhul Sfânt, prin rugăciune,

mi-L face Domn pe-acest Isus.



Acum Isus nu-I prea departe.

Prieteni suntem amândoi.

Şi ne hrănim cu-aceeaşi Carte,

cu-acelaşi dor al vieţii noi.



Eu când greşesc El se-ntristează,

mă mustră blând în duhul meu.

Ispita o îndepărtează

să-L pot iubi pe Dumnezeu.



Un test îl trec şi altul vine…

Şi parcă iar mă prăbuşesc.

Isus zâmbind, cu şoapte line,

mi-ntinde braţul Lui ceresc.



Despre-ai mei semeni ce pot spune?!…

Să nu le fiu nicicând străin,

să-I port mereu în rugăciune

pe-altarul harului divin.



Duşman să nu le fiu vreodată

când răul lor mă va-ncolţi,

ci doar prin dragostea curată

să-ncerc smerit a-i cuceri.



Şi-apoi să-mi plâng în rugăciune

eşecul meu de ucenic

când n-am rodit prin fapte bune

şi-s prea puţine boabe-n spic.



Îl rog acum prieteneşte:

- “Mai lasă-mi Doamne încă-o zi!”

Răspunsul Său mă fericeşte

căci Duhul Sfânt mă va-nsoţi.



Fii Tu de azi a mea putere

Sfinţenia să o trăiesc.

Şi-astfel cu falsă mângâiere

nicicând să nu mă amăgesc.



Tresar din nou plin de ardoare.

Isus cel viu, eternul Miel,

mi-a dat şi astăzi o favoare:

să fiu mai bun, mai plin de zel.

*

Să fiu epistola cea vie

chiar pentru tine, drag amic,

Prin dorul Său de veşnicie

din patimi azi să te ridic.



O, nu mai sta de El departe!

Ascultă-I glasul de Păstor

din viaţa Lui cea fără moarte,

şi vino grabnic la Izvor!