Poezie SPICELE LUI RUT

SPICELE LUI RUT



Nu sunt bogat în astă lume

ca şi Boaz din Betleem,

dar vreau, când Tu mă strigi pe nume,

să-mi fie ruga ceas suprem.



Ogorul Tău e-atât de mare

şi lucrători sunt prea puţini.

Căldura e obositoare

şi drumu-i presărat cu spini.



Tu nu mă-ntrebi de lumi apuse,

din viaţa mea care-a trecut.

Doresc să fiu şi eu, Isuse,

măcar culegător ca Rut.



Se pierd atâtea spice pline

prin văi, pe dealuri sau la şes.

Secerătorii sunt, ştii bine,

marcaţi de munca ce-au ales.



Când glasul Tău îmi spune: "Du-te!"

eu pentru Tine ostenesc,

strângând azi spicele pierdute,

pentru hambarul cel ceresc.



Şi n-am un alt gând mai ferice

Isuse, când vei reveni,

decât să-Ţi dau un snop de spice,

în marea întâlnirii zi.



Un rod modest, dar fă-l să crească

prin dragoste cu mult mai mult.

Dă-mi Tu odihna Ta cerească

prin Duhul Sfânt să Te ascult.